„“

Suntem Iubire

de

 

 

“Nu există orb mai mare decât cel care nu vrea să vadă. Nu există surd mai mare decât cel care nu vrea să audă. Și nu există nebun mai mare decât cel care nu vrea să înțeleagă.”  – Profetul

 

 

Când începi să te crezi infailibil și te autointitulezi, în capul tau, Dumnezeu, tot atunci începi și să o dai flagrant și ridicol în bară. Da, eșuând lamentabil ca ultimul dintre începători în orice ai întreprinde. Pentru că, mai mereu, norocul are și el mândria lui și începe să-l părăsească pe cel care s-a încrezut prea tare în veșnicia șansei pe care soarta i-a hărăzit-o, jucându-și inconștient, ca la păcănele, fiecare bucățică de fericire pe care a primit-o în dar.

Eu am credința imposibil de zdruncinat, cum că norocul și dragostea le primim condiționat. Și, până la proba contrarie, merităm toată fericirea pe care o viață de om o are înscrisă în ADN. Dar termenul de valabilitate pentru fiecare grație depinde de știința noastră, consecventă în a mulțumi proniei pentru tot, și de bucuria cu care știm să împărțim Iubire, din preaplinul dăruit nouă, cu cei mai puțin binecuvântați ca noi.

Însă văd în jurul meu ființe care-au uitat să mulțumească Cerului pentru o sănătate splendidă, așa că și-o riscă inconștient traversând strada prin locuri nepermise, să zicem.

Ori exemplare de-o rară frumusețe exterioară, etern nemulțumite de înfățișarea lor fizică, excepțională altfel.

Văd oameni bogați făcând slalomuri uriașe, excesiv de riscante,  pentru a-și umple conturile care stau oricum să explodeze de umflate ce sunt.

Privesc spre semenii mei cu familii frumoase ce părăsesc regulile unei morale primare, instinctive, doar pentru a alerga în urma primei Fata Morgana ivită la orizont.

Ori personaje puternice, stăpâni vremelnici și nedemni peste prea multe destine, oameni care ar putea naște doar zâmbet în jur, și care nu găsesc oportun să declanșeze în viețile ce depind de ei mai nimic în afara lacrimilor.

În mintea mea, cu toții au uitat, ori nu mai înțeleg, în ce colț din existența lor sălășluiește Dumnezeu. Și că Dumnezeu e Iubire. Și ca Noi suntem Iubire, după chipul și asemănarea Lui. L-au pierdut și s-au pierdut. Oameni ce azi merg singuri pe drumuri mult prea înguste, egoiste, lipsite de dragoste, de compasiune, de fericire, de grijă și bunătate pentru ei și pentru cei de lângă ei. Calcă pe căi de forță brută siluindu-și, în primul rând, propriile lor existențe, transformând astfel un drum inițial norocos într-unul sterp, uscat, lipsit de strălucire, abandonându-se doar unei curse spre nicăieri.

Lipsa dragostei ucide. Omoară omenia, decapitează morala, înjunghie fiecare răsărit și asfixiază amurgul tuturor zilelor. Împietrește inima și întunecă rațiunea. Naște distrugere și populează  coșmarurile din nopțile înstelate. Lipsa dragostei ucide bucuria de-a trăi, ucide fericirea de-a ridica oameni de zăpadă și de-a mângâia primul ghiocel. Omoară visuri și speranțe. Alungă curajul.

Oamenii lipsiți de fericire învață la schimb ura și-o mormăie în sinea lor în fiece secundă, așa cum, seara, copiii cuminți spun Crezul la marginea paturilor lor înmiresmate cu smirnă și dragoste.

Oamenii neiubiți sunt cele mai neajutorate creaturi ale Universului. Oricâtă putere, bani, sănătate, noroc și faimă ar avea.

Oamenii fără dragoste, cei care nu sunt în stare de Iubire, sunt printre noi, uneori de mână cu noi.

Și numai Dragostea i-ar mai putea salva. Iubiți-i!

 

20 iulie 2012

 

Comentarii

  • Am invatat din propriile-mi greselile si am ajuns sa apreciez ceea ce alti inaintasi au marturisit:
    „Omul! Îsi sacrifică sănătatea pentru a face bani. Apoi, cheltuie banii pentru a obţine înapoi sănătatea. Şi este atât de îngrijorat de viitor că nu se mai bucură de prezent. Rezultatul este că nu trăieşte nici în prezent, nici în viitor. Omul trăieşte ca şi cum nu ar muri niciodată. Şi moare fără să fi trăit vreodată.”
    „Cand cineva mi-a luat ceva, Dumnezeu mi-a dat inapoi de 10 ori. Cand am dat ceva, fie dragoste, fie bani, Dumnezeu mi-a dat inapoi de 10 ori. Cand cineva m-a lovit si n-am zis nimic, Dumnezeu m-a mangaiat la loc de 10 ori.”
    Te imbratisez cu drag, Carmen!

    Valerica 21 iulie 2012 21:10 Răspunde
    • Iar eu, draga Valerica, am invatat ca…n-am invatat nimic! Si da, unii dintre noi mor fara sa fi trait cu adevarat vreodata. Din pacate…
      Multumesc, fata scumpa, te imbratisez!

      Carmen 23 iulie 2012 10:28 Răspunde
  • Ești omul pe care, de îndată ce îl descopăr vreau să îl iau acasă!
    Toată admirația mea!

    Irina B. 2 septembrie 2013 8:34 Răspunde
    • Irina, bunătatea ta mă lasă fără replică. Si acum, ca de multe, prea multe ori. Tot ce pot să-ți spun e un timid si neîndestulător…mulțumesc! Din tot sufletul!

      Carmen Voinea-Raducanu 2 septembrie 2013 16:15 Răspunde
      • Iar eu v-as lua pe amandoua acasa ! Dar PROMIT ca cel Putin la o cafea va „rapesc” cand o sa vin acasa ! LOVE YOU !

        Alina 13 martie 2014 20:20 Răspunde
        • Tu vino!
          Și mergem la cafea, mergem unde vrei tu! Love you too! 🙂

          Carmen Voinea-Raducanu 13 martie 2014 21:41 Răspunde
  • Neiubitii nu sunt demni de mila, ci cei care nu pot sa iubeasca.
    Un om care iubeste nu are alternativa.
    E bun. 🙂

    Dan Terteci 13 martie 2014 17:42 Răspunde
    • Eu nu le plâng de milă, Dan.
      Doar îndemn la Iubire, sunt convinsă că așa pot fi salvați. Da, de la neiubire…:)

      Carmen Voinea-Raducanu 13 martie 2014 18:24 Răspunde
  • Cu totii suntem zei pe pamant…tu cu siguranta detii tainele sufletului,un temnicer a ratacit cheia si te-a lasat prizoniera celor mai frumoase cuvinte din lume…multumesc!

    Mirela Stoica 13 martie 2014 18:19 Răspunde
    • Ce frumos ai spus, Mirela! Mulțumesc, suflet cald!
      Și tu eșți captivă undeva, în lumea cuvintelor care alină, care iubesc…:)

      Carmen Voinea-Raducanu 13 martie 2014 18:26 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title