“Dragostea desăvârşită izgoneşte frica” (1 Ioan 4:18)
Drumul pe care-l parcurg cu masina, mereu, desi frumos, armonios, plin de calm si caldura, pe alocuri misterios si salbatic, pare banal. Nu are nimic spectaculos, in aparenta. Este cand lin, cand serpuitor, cand vesel, cand singuratic, cand absent. Nu are romantismul scontat al unei sosele suspendate deasupra unei mari azurii, nu are nici semetia unor curbe zapacitoare perfect durate in pietrele muntilor. E cea mai simpla strada si cea mai lipsita de senzationalul acela vulgar, este cel mai senin drum pe care l-am batut in toata viata mea. Si cel mai greu si cel mai frumos. Ma poarta printre sate, traverseaza doua petice ciopartite de padure, sare ghidus peste un rau meschin cu apa maloasa, sterge zidurile unei manastiri, aluneca pe campii netede si robuste, ma duce din punctul A in punctul B si nu pare, la prima vedere, deosebit prin niciun metru parcurs. Doar o furca a drumurilor taie monotonia unei ore de mers in ritm domol, iar pe la margini, dantela ierbii fecioarelor aminteste calatorului de amarul care insoteste mai mereu Dragostea. Drumul meu traverseaza o bucata de Baragan si nu are nimic remarcabil in afara unei maretii tacute, adanci, ascunsa bine, dar bine de tot.
Iar eu strabat soseaua aceea de ceva timp si tot de ceva timp i-am dat si un nume: Drumul Dragostei.
Dragii mei, drumul asta, calea aceasta pe care o urmez de ceva vreme are un suflet ca nimic altceva pe lume. L-am inteles in zecile, sutele de ore petrecute in tovarasia lui in toiul iernilor aprige sau blande, in inima arida, uscata si parjolitoare a verii, in crudul verde prea-plapand al primavarii si in toamna tarzie, picata de coapta. Drumul Dragostei mi s-a aratat in toate starile sale, de gratie divina sau de omeneasca disperare si-am mers pe el tacuta, cu piosenie, pasind pe pietrele lui in varful picioarelor, ca intr-o biserica, ascultand fiecare senzatie pe care bornele lui o lasau ca jertfa in inima mea. Pentru ca mi-am dorit sa inteleg.
Drumul Dragostei este vijelios ori tandru, neostoit si dulce, mama duioasa. Este decis si mandru, colorat si emotionant creator, visator si puternic, furios si cald, ocrotitor sau artist nebun, si peste toate, femeie indragostita pierduta. Drumul Dragostei este precum vantul. Incercati sa ascultati vantul si o sa stiti tot.
L-am privit mereu cu alti ochi, l-am analizat rigid, l-am cantarit cu inima, l-am disecat, l-am dorit, l-am primit cu toate simturile perfect deschise. L-am adulmecat, l-am simtit, l-am inteles, niciodata nu m-am gandit sa-l abandonez si nicio clipa nu m-a dezamagit. Nici chiar atunci cand s-a oprit.
Drumul Dragostei merita mai mult decat pot eu sa-i dau vreodata, pentru ca e un adevar adevarat printre atatea adevaruri neadevarate din viata mea.
Drumul Dragostei este cel care mi-a aratat Calea. Din iubire, din generozitate, din bunatate. Cu simplitate si insistenta gentila.
Drumul din Baragan pe care merg de ceva vreme, alergand ca in scrierile lui Panait Istrati cu ciulinii dupa mine, este un om. O femeie.
Drumul Dragostei mele esti tu, Alice. Iti sarut mainile si-ti multumesc in genunchi, cu smerenie.
Alicei Nastase Buciuta, in fata careia raman preaplecata cu dragoste, pentru totdeauna.
10-13 iulie 2012
Am amutit… Am incremenit… Sunt, cu adevarat, coplesita de dor si de lacrimi. Carmen, e prea mult, mult prea mult. Darul tau m-a naucit. Cum as putea sa fac sa devin atat de buna pe cat ma vezi tu, cum as putea sa ma inalt cu adevarat? Iti sarut sufletul, lentila nobila care te face sa vezi lumea invaluita in splendoare. Te iubesc si iti multumesc penru tot. Am sa imbrac darul tau si am sa il port mereu, cu mandrie, cu sfiala…
E prea putin. E chinuitor pentru mine si-aproape imposibil sa scot din inima ce simt pentru un om pe care-l iubesc. Si tot mereu, esenta ramane parca nespusa. De aceea mi-as fi dorit sa stiu sa pictez. Ce simt pentru tine ar fi aratat mult mai bine pe o panza, pentru ca reusesc sa-mi vad bine sentimentele. Insa nu sa le si exprim. Macar am incercat. Te iubesc, multumesc.
Uite, Alice, de unde vine ”cea mai frumoasa urare”. De departe cea mai frumoasa!
Felicitari Carmen! Sa speram ca ai facut-o si in numele nostru!
Camelia, Multumesc frumos. In mod sigur am facut-o si in numele celor care o iubesc pe Alice asa cum o iubesc eu!:)