Nemilostiva artă de a fi ingrat
de Carmen Voinea-Răducanu“Fără otrăviri pătimaşe nu apar zorile – răbufniri în finaluri de noapte ale rănilor noastre. Sângeri? Atunci ..
“Fără otrăviri pătimaşe nu apar zorile – răbufniri în finaluri de noapte ale rănilor noastre. Sângeri? Atunci ..
„Forţa invincibilă care a împins lumea înainte nu e iubirea fericită, ci aceea neîmplinită.” – Gabriel Garcia Marquez ..
În oricare moment al vieții când mi-a fost dat să mă întâlnesc pe mine, fie că era la ceas de seară sau înspre dimineață, ..
Eu aș scrie pentru istorie următorul epigraf: “Nu voi ascunde nimic.” – Lev Tolstoi Uneori e mai bine ..
“Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie.” – Lucian Blaga Toată existența mea de-atunci ..
Percepția frumuseții este un test de moralitate. – Henry David Thoreau S-au scris ani lumină de poeme și tone de poezii, ..
Foto: postnoon.com „Numai Dumnezeu are privilegiul să ne abandoneze. Oamenii nu pot decât să ne întoarcă spatele” – Emil Cioran ..
“Îmi amintesc mereu de copilăria mea, în preajma sărbătorilor. Mai ales de Moș Nicolae. Îmi stăruie în minte acele zile când toți copiii ..
„A plouat patru ani, unsprezece luni şi două zile. Au fost perioade în care picura numai, şi toată lumea îşi îmbrăca hainele ..
„De ce n-ai riscat? De ce nu ai crezut în minunile pe care ai fost în stare să le săvârşeşti? Iar tu nu ai niciun răspuns. Şi doar asculţi, ..