„Si ce-i mai trist e ca lumea rade cand tu ravnesti sa urci la cer…” autor necunoscut
Sa va explic? Sa incerc.
Mi-am luat concediu. Unul lung. Nu, nu a fost nici de odihna si nici de creatie. A fost de neputinta. Neputinta si-atat. Pentru ca, ceva, probabil niste fire nevazute, mi-au legat degetele care ar fi vrut sa alunece pe taste, astfel incat, apasarile mele nu legau nimic in afara unor miscari natange si nemultumite, nascand insiruiri de vorbe fara rost, fara miez, fara inima. Cuvinte goale, lipsite de dragoste. Miscarile se finalizau mereu cu apasarea nervoasa si indelunga a tastei “delete”. Si asta a durat si mi-e teama ca inca se intampla.
M-am simtit golita de orice continut, de orice bucurie de a sta de vorba cu voi despre mine, despre simtiri si nesimtiri, despre impliniri si neimpliniri, despre curaj si lasitate. Si, mai ales, m-am simtit nedorita, neiubita, nemangaiata. M-am simtit alungata din inima mea, m-am crezut (pentru o clipa lunga ca nemurirea) azvarlita in groapa cu lei.
Va marturisesc ca am luptat din greu sa nu raman fara mine, am plans mult si m-am intrebat de o mie de ori daca o sa reusesc sa mai ies la suprafata. Raspunsul venea mereu batjocoritor, dinafara mea, si imi tiuia in urechi doar ce nu aveam nevoie sa aud: “Sunt o papadie. O boare ma poate ucide, iar vantul asta nebun mi-a imprastiat fiinta in cele patru zari. In zbor, astept sa renasc intr-un fluture.”
Nu cred ca mi-am zdrelit dureros degetele si mi-am rupt degeaba unghiile pana la carne agatandu-ma de bolovani colturosi ca sa ajung inapoi in lumea fara lei, pentru ca, azi, ingerii mi-au vorbit. “Inca mai ai carne de smuls si lacrimi de plans, dar continua! Ceva si cineva inca te asteapta, revino! Mai ai cuvinte, mai ai iubire! Intoarce-te! Vorbeste, chiar nu conteaza ce spui si cui, un singur suflet ai nevoie sa atingi si esti din nou printre oamenii care te-au mangaiat candva. E nedrept sa renunti, lupta! ”
Asa ca, sunt aici. Pentru ca lipsa voastra a durut mai mult ca halcile de suflet pierdute in inclestarea cu fiarele, am reusit. Pentru ca in voi se oglindea, pentru mine, din cand in cand, dragostea.
3 iulie 2012
A plecat iubirea din calea ta? Daca este asa, imi pare nespus de rau. Sunt convinsa ca golul acela doare cumplit. Vino inapoi si scrie, te asteptam cu drag ! Si abia apoi vor urma vacantele …
AndreeaB, nu stiu cine esti si, desi e aparent limpede, nu iti inteleg intrebarea. Dar suntem chit. Pentru ca nici tu nu mi-ai inteles textul…:)
Nu stiu daca percep dincolo de randurile tale, dar… astazi am simtit la fel: ca sunt intr-o groapa imensa cu lei. Printre oameni care se incapataneaza pana la epuizare sa-mi taie zborul, sa-mi taie aripile, printre oameni hidosi alaturi de care nu ma regasesc. Nu stiu sa lupt. Nu mai stiu cum. M-am saturat. As spune ca sunt infranta, dar nu vreau sa le dau satisfactia asta de a ma deposeda de tot ce mai am eu frumos si bun. O sa ma incapatanez sa visez, sa transform visele in realitate si sa zbor chiar si asa, cu aripile ciuntite. Poate ca Dumnezeu mi le va reface. Imposibil ca EL sa nu vada sufletul meu. Te pup cu drag. Ai grija de tine!
Ana-Maria, asa m-am simtit si eu: alunecand linistit intr-o prapastie imensa, printre hohote de ras sarcastice, printre chicoteli rautacioase. Pentru ca, nu-i asa, „lumea rade cand tu ravnesti sa urci la cer…”
Cand crezi ca nu mai stii sa lupti, ori simti ca nu mai poti, e normal. Insa exact atunci lupti mai abitir, ca sa razbati, ca sa iesi la suprafata. O sa ne incapatam impreuna sa mergem inainte, sa visam impreuna, sa ne implinim vietile. Pentru ca suntem puternice si, in plus, meritam tot ce-i mai bun si mai frumos: sa atingem cu varful degetelor orizontul.
Ingerii fie cu tine, fata frumoasa!:)
Un suflet sigur l-ai atins. Al meu! Revin-o si scrie despre orice, oricand, oricum! Nu renunta la lupta, pt. ca leii nu-s mai tari ca tine!
Laura, asa e! Cad, dar am invatat sa ma ridic. Mereu ajung inapoi in picioare, oricat s-ar incapatana soarta, uneori, sa dea cu mine de pamant! Multumesc tare, multumesc din suflet! Sunt aici si nu mai plec nicaieri…:)
Draga Carmen,
Astazi ai facut un om fericit, pe mine. Nu ne cunoastem, dar de saptamani intregi caut „urmele” tale si… chiar daca sunt incarcate de tristete,dureroase, cuvintele tale ma mangaie pe suflet. Oamenii frumosi, puternici trebuie sa fie invingatori, sa iubeasca viata cu toate incercarile ei si sa aiba parte de tot ce iubesc. Asa trebuie sa se intample!
Te imbratisez cu mult drag!
Te imbratisez si eu cu toata inima, Liliana! Mi-a fost dor de tine si de oameni ca tine. Pentru voi sunt aici, si aici voi ramane! Pentru ca meritati si pentru ca, nu-i asa, merit si eu.:)
Inima sfasiata
Imi privesc inima sfasiata si raman fara cuvinte;
Cum as putea-o incuraja pentru a merge inainte?
Prea mare-i durerea ce-apasa pe suflet si grea-i asteptarea
Vestii de bine, cand prezenta in toate e doar intristarea.
Ce vorba inteleapta sa-i spun unei inimi ce plange cu-amar?
Sa-i spun s-astepte clipa ce vine, ce poarta intr-nsa un dar,
Ce-i mult mai de pret decat lipsa de-acuma.., e-un ceva… special?
Cum s-o smulg din prezentul ce doare si s-o port spre scumpul final?
Sa-i spun ca viata-i o lupta si ca-n lupta se vede curajul,
Ca-n lupta se vede taria, iar lupta te face puternic?
Am sa-i spun ca dulceata victoriei nu e decat premiul
Acordat unui suflet sfasiat ce poate ramane darnic.
Pentru ca atunci cand greul apasa si ineaca suflarea
Usor poate omul cu raul sa faca pereche deindata,
Caci la-ndemana-i abandonul, cand dureroasa-i incercarea !
Dar timpul e-un doctor, ce nu lasa vreo rana nevindecata.
Durerea sa ne faca mai buni, mai puternici, mai vrednici de rai !?…
Carmen, cu adanca tristete recunosc si eu ca m-am simtit azvarlita in groapa cu lei, fix de oamenii carora le-am daruit toata fiinta mea, de nenumarate ori si sunt perfect constienta ca nici viitorul nu-mi va oferi alte tipologii umane.
Am empatizat cu fiecare gand al tau si ma bucur din suflet ca ai ridicat valul acela de durere care te paralizeaza, care te face sa-ti renegi fiecare bucata din corpul si fiinta ta si ai reusit sa regasesti cel mai loial si mai fidel prieten, pe care il putem avea vreodata: scrisul.
Eu inteleg si gandurile Andreei B, deoarece la baza „problemei” noastre, se afla suferinta de a ne darui total spiritul celorlalti, din dragoste (nu neaparat una pentru barbatul x), iar dupa ce ne-am aruncat cu atata bucurie in a ne darui celorlalti, nimeni nu a inteles nimic din profunzimile gesturilor noastre si, inevitabil, de fiecare data, multimea ne-a azvarlit in acea groapa, in care suntem sfasiati de instinctele agresive ale celorlalti (ura lor, neputintele lor, cuvintele rostite fara pic de profunzime si ratiune, furiile lor de secunda, obsesiile, plafoanele psihice ale celorlati, toate acestea ne reduc noua tot universul gandirii si ni-l anuleaza cu o usurinta fantastica).
Daruieste din spiritul tau si cu siguranta iti vei regasi linistea interioara. Uneori mai trebuie sa golim putin din ceea ce adunam in spiritele noastre, din tot ceea ce vedem si ne umple pana la refuz interiorul, pentru a putea merge mai departe. Asta e „blestemul” oamenilor profunzi, nu citez din nimic, de fapt, nici nu as crede acest citat, daca l-as intalni „share”-uit de tot facebook-ul, insa simt din ce in ce mai dureros aceasta realitate si, de multe ori, imi vine sa-mi aduc mie „butoanele” pe zero, doar sa nu mai vad si sa nu mai percep atatea din lumea care ma inconjoara si care e atat de haotica si distructiva de la nivelul perspectivei mele, mama ei de perspectiva, ca mai bine nu ma mai cocotam pana aici ……..
Tot binele!
Numai bine si tie, Oana! Si-ti multumesc. Mult!!! Deocamdata atat, iti voi raspunde amplu mai tarziu!
Asa cum ti-am promis, m-am intors sa-ti raspund cu timp: Sa-ti multumesc pentru vremea pe care-ai petrecut-o gandindu-te la mine, sa te tin de mana si sa-ti spun ca viitorul iti va oferi mereu numai lucruri frumose si oameni buni. Cauta-i, descopera-i si, mai apoi, asteapta-i! Lupta-te pentru ei cu fiara lipsei de incredere si-ai sa-i vezi venind spre tine. Da, prietenul meu fidel, scrisul, ma astepta cuminte, rabdator si cu incredere. Stiam ca asa va fi…Iar tu, bine-ai facut ca te-ai cocotat pana acolo, perspectiva pare usor aiuritoare la inceput, dar atat. E ca si cum ai incerca sa pasesti pe o podea din sticla transparenta, suspendata la etajul 99. Desi este cat se poate de sigura, sentimentul initial va fi unul de imposibilitate, de negare, apoi de alunecare in gol, de prabusire. Insa cand ai reusit sa pui piciorul, bucuria de a invinge spaima este de nesatavilit. Te simti deasupra lumii intregi si oarecum stapanul ei absolut…Si in stare de toate reusitele vietii!
Sa-ti fie vara senina! Si…multumesc iar!
Draga Carmen,asculta predicuta lui „Daniel in groapa cu lei”,apoi reevalueaza starea.http://www.youtube.com/watch?v=hPPwjLNTNSY
Multumesc mult, Raluca! Am ascultat-o! Dumnezeu sa ne ajute!:)
Aoleu! Ce-i cu efervescenta asta de patetisme gretos de dulci, de miroase a statut? Revista Tango chiar nu mai are lucruri cat de cat inteligente de spus? Ati adunat cam multe femei debusolate si care cred ca au talent la scris. Amuzant de penibil.
Sabina, pe internet e exact ca in fata televizorului: ai libertatea sa alegi. Asadar, nu-ti place, e simplu: schimba canalul. Nu te obliga nimeni sa citesti ceva ce nu-ti face placere. Si, cu siguranta, eu nefiind genul tau, ma poti ocoli cu usurinta si fara niciun regret. De ambele parti. Cu bine!
cred ca ‘sabina ‘ este de la tabu….geloasa,
pt ca scriitorii lor sunt de tot rasul.
Lara, eu cred ca Sabina nu ma inghite si-atat. Indiferent de unde e. Dar e ok, nu sufar pentru asta si parerile ei nu ma ranesc. Sunt ale ei, deci, problema nu e la mine. Eu nu am nimic impotriva ei. Insa pentru confortul ei e bine sa nu frecventeze oameni cu care nu rezoneaza. Eu asa as face, e mult mai sanatos.:)
„Singuratatea si sentimentul ca esti nedorit sunt cea mai mare saracie.” (Maica Tereza)
Te-am asteptat cu drag si dor. Ai promis ca te vei intoarce. Mi-a fost dor de tine si am intrat seara de seara, dar nu erai pregatita. Am respectat ca aveai nevoie de timp. Bine ai revenit! O imbratisare <3 Sa fie pace inlauntru tau ;o)
Valerica, bine te-am regasit! Mi-a fost dor de tine si mie, m-am gandit de multe ori la vorbele tale bune, la bucuria pe care o simteam cand iti descopeream numele la comentarii. Ai fost si ai ramas un om drag si dulce, multumesc ca esti, multumesc ca ai avut rabdare cu mine, ca m-ai asteptat! Te strag in brate tare!:)
„Se zice ca un om a murit si s-a suit la Ceruri. Acolo Dumnezeu i-a zis: ‘Hai sa revedem toata viata ta’. Au inceput sa mearga pe toate drumurile pe care a mers el vreodata. Peste tot erau doua randuri de pasi, iar omul a intrebat: ‘De ce sunt doua randuri de pasi?’ Iar Dumnezeu i-a raspuns: ‘Un rand sunt pasii tai, iar celalalt sunt pasii Mei. Eu am fost alaturi de tine MEREU’. La un moment dat, se vedea doar un rand de pasi, iar omul, suparat oarecum a intrebat: ‘De ce, Doamne, aici m-ai parasit? Stii cat de greu mi-a fost?’ Iar Dumnezeu i-a raspuns: ‘Nu, dragul meu, nu te-am parasit. Atunci te purtam in brate!’ ”
Nu reusesc sa gasesc cuvinte pentru a-ti descrie cat de mult inseamna pentru mine faptul ca ti-ai amintit ceea ce eu ti-am scris. Cel mai frumos cadou pentru sufletul meu! Multumesc mult! Vorbele tale mi-au incalzit sufletul ;o) Putere sa mergi mai departe si curaj sa ramai tu insuti!
Eu trebuie sa-ti multumesc, Valerica. Mereu, tot timpul, chiar si atunci cand nu te intalnesc.:)
Pentru ca esti un suflet frumos si cald, pentru ca doar cu un suras dai din puterea ta si celorlalti. Pentru ca esti un om bun si ti-ai oprit ochii si asupra mea. Sunt privilegiata cu oameni frumosi ca tine in viata mea. Te imbratisez cu toata dragostea!
Dor. Dor de tine.
Renuntasem sa te caut… iti gaseam urma pasilor pe facebook si ma gandeam doar ca esti bine.Ai infruntat fiarele? Un motiv de bucurie in plus sa te descopar, astazi, vie si nevatamata. Chiar daca esti ranita nu te intrista – capul sus, demna, frumoasa si mandra ca o regina – straluceste!
Bine te-am regasit, Aris. Uite-ma, m-am intors cand ai renuntat sa ma cauti.:) Oh, da! Sunt vie si nevatamata, cum as putea fi altfel? Multumesc pentru incurajari. Oricat am fi de puternici, ajuta!:)
bine ai revenit sa ne bucuri draga carmen,eu am intrebat de tine pe alice,stiam ca vei scrie iarasi.cred ca durerea ta a fost provocata de acele comentarii la ceea ce ai scris tu ultima data,ceva profesional cred.poate nu am inteles eu bine dar cred ca erai atacata destul de dur.iti doresc putere,liniste si prietenii de suflet nu te vor abandona.te imbratisez cu drag,numai bine
Lumi, inca o data multumesc, bine te-am regasit! Durerea nu ne-o provoaca ceilalti niciodata, durerea e in noi si, din cand in cand, ne napadeste, insista sa se faca simtita. Si apare cu sau fara motiv. Ceilalti sunt o variabila, niciodata o constanta.:)
bine ai revenit,imi era tare dor de tine.putere multa si liniste iti doresc,am mai sc un coment dar nu a aparut.oricum sper sa ramai in lupta.te imbratisez cu drag
Bine te-am regasit, Lumi si multumesc pentru tot. Exista si celalalt mesaj publicat.:)
Carmen draga, si tu ne-ai lipsit noua! Te citesc cu bucurie si cu multa admiratie pentru talentul si profunzimea cu care scrii. O vara frumoasa si buna!
Iti multumesc, Liliana! Reciproca, cu aceeasi admiratie si bucurie! O vara senina sa-ti fie si tie!:)
Si eu ti-am simtit lipsa, chiar ma resemnasem ca nu mai scrii. ” Daca ceva nu merge straduiestete mai putin”. E un invatamant japonez.
Respect tacerea ta. Astept sa te intorci. Pana atunci o sa fiu mai singura. Dor de tine, OM FRUMOS!