Vreau ceea ce mi se cuvine!

“… in orasul acesta de gogomani in care eu sunt cel dintai” – I.L. Caragiale

Azi m-am trezit cu nasu-nfundat in perini si am decis: e ziua –rara, sper! – a malitiozitatii, a rautatilor, a nemilostivirii. O sa rasfoiesc agenda aia strict personala in care-mi notez, utopic, tot ceea ce e neconform cu alcatuirea mea sufleteasca si-i cade greu la stomac fiintei mele trupesti. Sa ma inspir, ca sa pot fi rea cu temeinicie,  afurisita cu argumente, asa, ca pentru un subiect cu adevarat neplacut mie. La o pagina distanta de foaia pe care mi-am notat in sila casu marzu (branza cu larve vii de insecte) din Sardinia si spaghetti al pesce neonato (pește nou nascut) din Sicilia, am ajuns la metehne general antipatice. Si ce credeti ca mi s-a varat in ochi precum nisipul purtat de un vant nebun? Infatuarea. Infumurarea, ingamfarea, fudulia.

Mi-am frecat mainile cu incantare. De ce sa merg la sala sa pocnesc un sac de box pana la epuizare, asa cum am auzit ca fac unii care vor sa-si reverse toate acumularile de furie adunate cu harnicie si spor mult in decursul unei perioade lungi sau mai scurte de timp?

Eu, in zile ca asta de azi, deschid computerul si-o pagina word, imi fixez o tinta aleasa mai mult sau mai putin aleatoriu si pornesc tirul. Mai ales ca am si motivatia clara: treaba respectiva chiar nu-mi place.

Urasc cu patima omul inchipuit, fudul, genul acela arhicunoscut tuturor, fiinta aceea fara niciun fel de continut profund, dar plina pana la refuz de aere.  Mi-e urat tare de aceia care se considera buricul pamantului si privesc de sus la oricine le iese in cale,  ma dezgusta pana la sila cei ce se considera mai buni decat tot ce vietuieste in jurul lor. Pentru ca, personajele acelea sunt atat de preapatrunse de propria lor infinita importanta de zici ca au coborat cu harzobul direct din ceruri printre noi, muritorii de rand, printre fraierii de care se lovesc ei, zi de zi, in plutirea lor plina de nazuri. Iar levitatia asta, desigur ca a fost nascuta de ei, fiinte superioare, nu parcă, ci sigur numai din dorinta lor de a contrazice atractia gravitationala, care, in plus, ii si ajuta sa n-atinga pamantul spurcat de pasirea noastra, a imbecililor rataciti pe aceeasi planeta cu ei.

„Nu mai pot de ei!”, vorba lui Mircea Badea, imi vine sa le dau numai coate in dintii aceia rânijiti de dupa rictusul mereu nemultumit al gurii. Totul le pute, totul e prea marunt pentru imensele lor personalitati, ei le stiu pe toate, ei le-au inventat. Si toata lumea e un imens complot impotriva lor, a perfectilor. Vor totul, nu pentru ca ar merita ceva, ci pentru simplul motiv ca vor, e deajuns. Pentru ca s-au obosit sa-si doreasca. Ati observat ca, de-a lungul anilor, la acest tip de oameni vesnic lipsiti de orice satisfactie din afara augustei lor persoane, gura a luat forma unei jumatati de cerc orientat cu terminatiile in jos?

Daca ti-e rau, ei au leacul la toate, numai tu esti tampit si habar nu ai ce hap sa iei ca sa-ti treaca; daca ai adoptat un caine, de ce n-ai adoptat un copil, daca ai un copil si e baiat, de ce nu-i fată, ti-ai luat poseta albastra, de ce nu ti-ai luat rosie, daca ti-au pasit pe usa si i-ai servit amabil cu o cafea, “de care e?”, ca ei beau taman de aia de nu cumperi tu niciodata si sigur ti-ai pus in cap sa-i otravesti, nu sa-i servesti. Daca vrei la film ei vor la teatru, daca vrei sa dormi, ei atunci vor sa te tina treaz. Si pot s-o tin asa cu exemplele pana in zorii zilei urmatoare, pentru ca ei mereu au ceva de obiectat, mereu gasesc ceva care sa fie mai bun decat orice ai, poti sau stii tu.

Sigur, luat la bani marunti, nemultumitul nu face nici cat o ceapa degerata. De regula, e prost crescut si obraznic, mitocan prin definitie si din nascare. Nu vede niciodata barna din ochii lui, dar vede si urma paiului care-a fost acum un cincinal in ochii altora. Da lectii pe un ton superior, tuturor, e Doctor Honoris Causa al tuturor subiectelor, de la viata vedetelor si pana la aselenizare. Sigur, n-a vazut o vedeta in carne si oase in viata lui, dar stie précis orice, ca i-a povestit cineva care era intim cu respectiva. Nu conteaza ca tu il cunosti personal pe star, ca-l vezi zi de zi, pentru ca si-asa habar n-ai pe ce lume esti si steaua sigur nu e niciodata acolo pe unde-ti sticlesc tie ochisorii. Despre primii pasi ai omului pe Luna a auzit intr-o seara, la club, printre țâpuriturile colorate de alcool ale pițipelelor, vorbeau unii la o masa de alaturi si fiindca se plictisea printre cretinii asemeni lui cu care era, a tras un pic cu urechea, era prima data cand auzea asa ceva. Da’ cand e sa se dea destept, stie cum a topait printre craterele de pe Luna nenea Armstrong de zici ca se tinea de mana cu el.

Fiinta de sorginte superioara n-are cultura, dar are tupeu. Vorbeste din ce-aude de pe la altii si enunta totul cu emfaza de zici ca au picat peste el trilioane de carti din toate bibliotecile lumii. Si din toate domeniile. Incurca, de regula, informatia, n-are idée ce inseamna un cuvant, dar il foloseste ca ii place lui cum suna. Adica asa, intelectual. Doct. Tie ti-e rusine sa-i zici ca vorbeste fara noima, te inrosesti de jena cand vezi o prostie atat de latita si lungita, atotcuprinzatoare, intr-un singur om. Dar taci. Din buna crestere, de sila, de mila. Si din constientizarea tardiva a unui adevar sumbru. Cum ca treaba aia cu “prost sa fii, dar sa-ti revii” nu e aplicabila in cazul cu care te confrunti. Si nici, parafrazand,  aia cu snob sa fii dar sa-ti revii nu are sens s-o scoti la lumina. Pentru ca fiinta despre care va scriu, este, neaparat, si snoaba. Daca o vede pe Lady Gaga cu o pana-n fund, e sigura ca ar aranja-o si pe ea asa ceva. De fapt, Lady Gaga o copiaza cu succes, ca ea avea pene pe fund de pe cand se tăvălea în tărână la bună-sa, la țară, lângă cotețul plin de păsăret. Unde merge ea n-a mai pasit picior de fraier ca tine niciodata, pe cine cunoaste ea n-ai sa ai tu vreodata onoarea nici sa-i calci pe urmele din noroi, pe unde-a fost ea tu nici n-ai visat cu tot neamul sa ajungi vreodata. Cu certitudine e o viata pe care n-ai s-o ai tu niciodata. Orice s-ar zice, intr-un singur punct nu greseste: e sigur ca nici nu ai gandit sa ai asa ceva, nici tu si nici neamul tau de oameni cu scaun la cap.

Ea si numai ea este buricul pamantului, tu nu existi decat ca sa priceapa ea mai abitir ca este Alfa si Omega. Va uita mereu mana ta blanda, intinsa cu omenie catre ea atunci cand viata nu i-a bagat in seama fițele si-a dat-o cu turul de pamant ca pe oricare dintre noi, cei asezati pe scara importantei universale undeva sub nivelul Gropii Marianelor. Pentru ca, ajutorul tau de fiinta insignifianta e natural, e implicit si i se cuvine data fiind ordinea in care ne-a asezat Dumnezeu Tatal, pe ea deasupra si pe tine nicaieri.

Adopta fara niciun fel de rezerve orice ineptie, doar pentru motivul ca tu, om logic si normal, o respingi. Daca spui ca aerul la 10.000 de metri e rarefiat rau, nu e. Ca acolo respira ea cel mai bine, tu poate respiri pe scoarta terestra, ea insa locuieste cu adresa precisa in heterosfera (pentru nestiutori si factori postali: asta e la vreo doua cvartale distanta de stratosfera, cum treci de troposfera, prima la stanga). Fiinta Suprema, Atotcunoscatoare si in toate meritorie e si plina de sfaturi pentru noi, tampitii. De obicei, imposibil de urmat in viata noastra reala, dar subliniind inca o data, cu precizie, exemplara ei existenta divina si nimicnicia propriei noastre vieti de râme.

Nazurosul cu ifose este cea mai de nesuportat creatie a Bunului Dumnezeu. Pentru mine. Accept cu stoicism si țânțarii și puricii, ba chiar si păianjenii, pana la urma au rolul lor benefic in ecosistem. Pe el, nemultumitul, nu. Desi, daca ma mai temperez nitel, ii gasesc si lui o treaba precisa in circuitul asta din natura: sa tina de umbra pamantului si sa am eu subiect de scris pentru azi.

Sa nu va suparati pe mine, dar trebuie sa inchei aici. Am niscaiva treburi si e de excavat ceva pana ies din grota mea din adancuri ca sa ajung la suprafata. Unde-o sa ma vad cu niste oameni dragi, si ei vin tot din pesteri, ca mine si ca voi. Slava Domnului! Ca nu stiu cum m-as descurca azi cu o fiinta superioara, n-am chiar dispozitia adecvata pentru ea. Si chiar asa de rea incat sa-i intorc spatele nu pot fi. In definitiv, stim demult ca extraterestrii sunt printre noi.