Mamei mele, cu adoratie.
„De ce nu putem ramine inchisi in noi insine? De ce umblam dupa expresie si dupa forma, încercînd sa ne golim de continuturi si sa sistematizam un proces haotic si rebel?” – Emil Cioran
Am urmarit cu sufletul plin de incercari sentimentale stranii o emisiune despre tatuaje, mai précis, o poveste despre un tatuaj, care m-a tulburat prin simbolistica, la inceput. Nu ma dau in vant dupa aceasta forma de arta, dar barbatul care ceruse intr-un salon faimos pentru artistii sai tatuatori, un desen cu Buddha, un sarpe si o crizantema, mi-a atras atentia si mi-a oprit degetul pe telecomanda. Am ramas muta ascultandu-l, urmarind si vizual o poveste care se transforma pentru totdeauna intr-o pictura desavarsita pe trupul lui.
Omul avea o istorie simpla, dureros de frumoasa si profunda, ca mai toate legendele omenesti importante. Isi pierduse parintii si sora mai mare intr-un cumplit accident de masina pe cand avea doar 16 ani si, dupa un periplu prin casele rudelor mai bune sau mai rele, isi luase propria viata in maini si reusise s-o aduca la un liman inteligent si plin de invataminte intelepte. Acum era adult, cu o afacere de succes in IT, casatorit si cu o familie frumoasa, cu o sotie adorabila si doi copii foarte isteti si frumosi. Intalnise chiar si dragostea, am inteles eu din ce povestea. Insa, pana la toate astea, experimentase ura pentru destinul nedrept, razvratirea pentru linistea iremediabil pierduta a caminului sau cald si plin de iubire de odinioara si, dupa multi ani, se impacase cu ideea ca cei plecati nu mai pot fi adusi inapoi orice-ar face si oricat ar invoca Cerul sau Iadul deopotriva.
In reprezentarea grafica pe care si-a intiparit-o in dreptul inimii pentru totdeauna, Buddha era tatal sau, sarpele mama, iar crizantema sora sa. Totul se impletea atat de armonios, desenul era o adevarata capodopera, creatorul tatuajului fiind unul din cei mai măiaștri artisti din domeniu.
Si in timp ce artistul desena pe epiderma clientului un tablou de o frumusete tulburatoare, vorbele line depanate despre familia pierduta a baiatului de odinioara mi-au patruns in suflet pana in cel mai chircit coltisor, amintindu-mi despre mine, despre mama mea, despre toti cei demult plecati de langa mine, despre tot ce m-au invatat si ei, si viata, si tot ce-a contat din zilele pline de iubire pe care le-am trait cu ei sau din cele golite de dragoste de dupa plecarea lor.
In salonul din Miami, barbatul dialoga cu artistul despre simboluri: Buddha era Invatatorul Suprem, Marele Intelept, sarpele era linia imaginara a infinitului, nasterea si moartea, timpul fara capete de inceput si final iar crizantema, pecetea Imparatilor Japoniei asezata peste toate edictele, era Perfectiunea, Soarele, Inima, Lumina. Dar nu numai astea, simbolistica fiecarui element in parte fiind extrem de complexa.
Era trecut de ora doua din noapte si nu mai reuseam sa adorm. Ma gandeam la tanarul dezorientat, singur pe lume, al carui echilibru fusese distrus de un sofer de tir dement, ma gandeam la barbatul responsabil si sensibil care devenise si ma intrebam care ar fi fost karma lui daca tirul blestemat nu s-ar fi ivit pe autostrada la ceasul cand familia lui trecea pe acolo. Si-mi aminteam iar si mereu de mine.
Eu unde-as fi fost daca moartea nu i-ar fi luat de langa mine pe cei dragi atat de devreme? Cum as fi fost azi? Cat din devenirea mea datorez acelui an ingrozitor din viata mea? Oare as fi ajuns vreodata sa va scriu? Oare as mai fi cunoscut-o pe Mihaela si mai apoi pe Alice daca n-as fi ramas singura? Oare ar mai fi existat in viata mea frica de-a ma intoarce acasa, spaima de a mai dormi cu lumina stinsa? Dar sentimentul ca am pe umarul stang, permanent, o dulce greutate, l-as mai fi simtit? Ori vina ca n-am facut mai mult pentru cei dragi? Dar bucuria ca acum VAD cerul, iarba, muntii si campiile, iezii si pietrele?
Nu voi sti niciodata cum ar fi aratat viata sau sufletul meu “daca”.
Intr-o zi, cativa ani mai tarziu dupa plecarea lor, atunci cand imi plangeam in singuratate familia pierduta pe vecie si nu-mi doream nimic altceva pe lume in afara ei, in joaca, pe internet, am vrut sa aflu ce am fost intr-o alta viata. Desi stiam ca e o prostie, ce-am citit m-a infiorat: fusesem barbat (evident!), un mare om al timpului meu. Bogat, influent, rece si lipsit de inima. Orbit de putere, imi calcasem in picioare cu dispret familia, distrugand-o cu nepasare.
Ani in sir mi-a staruit in minte ca am fost pedepsita pentru cine stie ce vina din vieti nestiute, ori vreo alta culpa, una ancestrala, dar nu neaparat personala.
Dar cu barbatul acela ce-o fi fost? L-am analizat cat am putut si n-am putut sa-i gasesc niciun pacat evident. Daca as fi avut datele lui, sunt sigura ca i-as fi cautat o greseala capitala intr-o alta viata.
Dupa ce mi-am incarcat inima de frumusete si curajul invingatorului privind la emisiunea despre tatuaje, tatuati si tatuatori, m-am gandit ce mi-as grava pe corp eu, daca as avea curajul s-o fac vreodata.
Oricat m-am gandit si razgandit, tot Buddha, sarpele si crizantema mi-au staruit in minte. Numai ca, toate ar fi insumat toate simbolurile eterne intr-un singur si unic cuvant: mama.
27 martie 2012
Superb!
Fiecare urmam un „plan divin” bine pus la punct?Aveti darul de a atinge cele mai sensibile fibre ale sufletului, prin scrierile pline de real, frumos, de sentiment.
Multumesc frumos pentru caldura pe care mi-o transmiti, Liliana. Nu stiu daca urmam sau nu un plan divin bine pus la punct. Ori deloc riguros. Cred ca, de fapt, cu totii am vrea sa stim asta; in esenta, ne-am dori sa stim daca totul este decis irevocabil sau nu de undeva mai presus de noi…:)
Versurile tale par destul de triste si in acelasi timp pline de ambitie si de chef de viata 🙂 felicitari, imi plac mult textele tale 🙂
Multumesc mult Dli, asa e, poti fi trist dar sa nu vrei sa abandonezi lupta. Sau nu?:)
Buna Carmen
Multi dintre noi ne regasim in cele scrise de tine.Avem fiecare ‘povestea’noastra de viata ,nescrisa:).Avem atatea intrebari fara raspuns….atatea lacrimi nesterse.Pt ca ne lipsesc,pt ca i-am iubit si pt ca parintii nu au varsta.Si cat traiesc avem sentimentul de apartenenta.
Aceeasi caldura transmisa de tine ,Carmen.
Multumesc nespus, Anda. M-as bucura sa se regaseasca oricare om intr-un rand scris de mine. Ar fi unica recompensa pe care mi-o doresc…:
Daca e sa gandesc in termenii tai – si pot sa fac asta, fara sa ma prefac, pentru ca pare atat de asezat in noima universului rationamentul tau – eu intr-o viata anterioara am pierdut totul, pentru ca acum soarta sa fie buna cu mine si sa imi dea, rand pe rand, tot ce mi-a dat. Mai intai, vreo 30-40 de ani, am fost trista, plangandu-mi inca pierderile de dinainte de nastere. Dar incet-incet am inceput sa primesc daruri. Oameni. Copii. Iubiri.
Tu, Carmen, esti unul dintre aceste daruri nepretuite pentru care indraznesc sa imi imaginez ca am platit in avans. Si, sperand ca viata urmatoare va fi buna cu mine de la un capat la altul, ma plec, cu smerenie, si multumesc pentru ceea ce am azi. Iar tie iti sarut mainile frumoase, care imi scriu cu atata suflet si har.
Mie mi-e greu sa cred ca tu, Alice, ai putea sa fii altfel deca te stiu, diferita de ceea ce simte sufletul meu ca esti. Acum ori intr-o alta viata, tu, Alice, daruiesti si ai daruit tuturor zile senine, noblete si bucurie. Ne faci pe toti sa vibram si sa ne dorim sa fim mai buni si mai frumosi, esti o adiere sanatoasa si benefica, esti un dar divin.
Iar eu, in genunchi daca as fi umblat, rugandu-ma pe la manastiri de clausura, si tot n-as fi putut primi dar mai frumos ca tine. Esti unica fiinta de o delicatete sufleteasca fara cusur pe care mi-a daruit-o viata si, sa-ti multumesc pentru ca m-ai primit langa tine si pentru ca ma iubesti va fi provocarea cea mai grea pe care o voi avea in toate zilele care urmeaza.
Tu esti consideratia pe care o asteptam, nesperand si nemeritand poate, de la viata pe care o traiesc acum. Nu-mi va fi usor sa pot sa-mi arat recunostinta, dar voi incerca sa o fac zi de zi, din toate puterile inimii mele, mereu.
Buna Carmen
Si eu mi-am facut testul acela pe net si mi-a spus acolo ca intr-o viata anterioara am fost un profesor cercetator in Germania, am ajutat copiii nevoiasi prin actiuni de caritate si am avut o familie frumoasa iar unii dintre membrii ei ii am si astazi alaturi!!!
Desigur… e doar un joc!
(Astazi nu sunt in stare sa scriu mai mult, dar noptile mele sunt bantuite adesea de intrebari despre ai mei, unde s-au dus, unde ii voi mai revedea, ce mai stiu ce mine, de noi-cei pe care ne-au lasat aici?!)
Mika, nu vom sti niciodata unde se sfarseste jocul si unde incepe realitatea, nu-i asa? Eu parca nici n-as vrea sa stiu…
Iar pe cei iubiti si pierduti eu cred cu tarie ca-i vom reintalni candva. Poate intr-o alta dimensiune, intr-un vis bun, intr-o lume fara moarte si sfarsit.:)
Nu am renuntat! Te citesc cu acelasi drag si cu aceeasi perseverenta. Mi e greu sa completez ceva, mi e greu sa par inteligenta dupa lectura.
Carmen, nu stiu cu ce te ocupi si, sincer, nu ma intereseaza, dar vocatia ta este scrisul! Ai patima aceasta in tine, trecuta in ADN ul fapturii tale, esti delicata si atenta cu vorbele, nu care cumva sa devina prea infatuate si sa umileasca cititorul.
Te rog doar sa mi spui daca ai publicat ceva, iar daca nu poate e vremea sa iti vedem numele pe o carte!
Aris, mi-era dor de tine! Multumesc ca mi-ai scris, multumesc ca ma citesti in continuare!
N-am publicat niciodata nicio virgula, Aris. De cate ori s-a intamplat sa-mi treaca prin minte „cum ar fi daca…”, ma napadesc toate nelinistile din lume, mi-e o frica de mor numai la gandul ca mi s-ar putea intampla una ca asta, mi-e frica sa nu cad in ridicol, sa nu rada lumea de mine, sa nu fiu penibila. Nu mi se pare ca as putea sa spun lucruri importante, pe care sa-si doreasca cineva sa le si cumpere, ca sa le afle. Sau ca n-as sti sa spun, poate ca de asta mi-e frica, ma nemultumeste absolut tot ce scriu, dupa ce scriu.:)
Poate ca intr-o zi ma voi arunca, cu inconstienta, nu curaj, si in asta…:)
Carmen, mesajul tau catre Alice m-a impresionat pana la lacrimi. Chiar daca in viata poate nu le avem pe toate, fiecare om primeste cate ceva, o farama din dragostea pe care Dumnezeu o revarsa asupra noastra pentru ca noi s- putem darui mai departe.
Draga Corina, mesajele mele catre Alice nu sunt nici macar a mia parte din ceea ce simt pentru ea. Uneori, ma gandesc cu groaza ca s-ar putea sa par caraghioasa cand ii scriu asa declaratii, dar o iubesc ca pe nimeni altcineva pe femeia asta. Pentru ca e adevarata si sincera, pentru ca e fireasca si frumoasa, pentru ca e buna si iar buna si peste toate, buna! Un om pe care l-as dori multiplicat la maximum, astfel incat, fiecare fiinta sa aiba parte de o Alice in viata sa, in orice moment, de bucurie, de tristete, in marire si-n decadere, in fericire sau nefericire.
Alice ma face mai buna decat m-am gandit eu ca as fi vreodata, si asta imi da curaj si respect pentru mine. Ingrediente care nu prea mi-au pigmentat viata in ultima vreme. Si numai Dumnezeu stie cata nevoie aveam de ele…!
Se pare ca Alice te-a luat cu ea in tara minunilor si ti-a dezvaluit o lume asa cum multi ne-o dorim, plina de sinceritate, bunatate, dragoste si adevar. Cred ca e minunat sa ai astfel de prieteni, ma bucur pentru tine.
Asa e, Corina, multumesc pentru mesaj. Toti avem nevoie de o Alice in viata noastra. Indiferent cand apare, e bine sa o tinem strans, langa inima, si sa nu-i mai dam drumul niciodata…:)
Ce frumos scrieti,eu una sunt invidioasa pe talentul dvs. si totodata multumesc revistei Tango ca v-am descoperit.
Dintodeauna mi-am dorit un tatuaj dar niciodata n-am avut curajul sa-l fac si nici nu cred ca o sa-l fac in viitorul apropiat.
Oricum, un tatuaj dedicat mamei mele, pe care am adorat o dinainte sa ma nasc,o ador si o voi adora, ar fi compus dintr-o jumatate de chip de sarpe si cealalta jumatate de inger si in spate(deasupra) o magnolie sau un buchet de flori de camp, colorat, pe jumatate inflorite. Nu ar fi un tatuaj mare ci unul sa incapa la incheietura mainii.
Am vrut sa scriu ce semnifica fiecare dar e blogul dvs. si prefer sa ma incarc de intelesuri decat sa ma descarc 🙂 .
Mi-ar placea din toata inima sa scrieti o carte, si cred ca ar fi un cadou bun de oferit.
Hermelina, multumesc pentru mesaj.
Cand copiezi dintr-o sursa, se nutemse copiat..Cand copiezi din doua surse, se nutemse plagiatCand copiezi din trei surse, se nutemse asemanatCand copiezi din patru surse, se nutemse inspiratCand copiezi din mai mult de 4 surse si mai modifici un pic.. se nutemse blogCand copiezi din 10 surse si crezi ca esti original, inseamna ca ai scris o carte Pana atunci, agreghezi ) agregatul merge (mouse-ul).. copy & paste ..Esti o dulce
Tin sa va salut pe toti pentru inceput si sa va spun ca si eu am un tatuaj pe piept, mai exast pe partea stanga , un tribal. Cand mi-am facut tatuajul nu stiam exact ce sa imi fac, ca peste ani sa nu iasa din moda sau sa fie urat, asadar tribalu e ok. Parerea mea, voi ce ziceti ?