fbpx
„“

Frumusețe de piatră

de

 

Percepția frumuseții este un test de moralitate. – Henry David Thoreau

 

 

 

S-au scris ani lumină de poeme și tone de poezii, s-au stins râuri de cerneală și s-au consumat miliarde de creioane și milioane de butoaie cu vopsele, s-au dislocat munți de marmură și s-au tocit sute de mii de dălți pentru a surprinde în scris, în schițe, în pictură și sculptură frumusețea feminină. Filosofii au cugetat secole de-a rândul asupra ei, iar muzicienii s-au pus în acord cu divinitatea doar-doar vor reuși să preamărească cum se cuvine și să egaleze prin muzică forța frumuseții.

Fiecare epocă a avut viziunea sa asupra trupului femeii, depozitar al tainelor vieții și fecundității, iar metamorfoza imaginii feminine, de la sculpturile antropomorfe din paleolitic și până în paginile revistelor glossy din zilele noastre, a înregistrat salturi uriașe, încercând să surprindă toate gusturile și toate cutumele unei societăți omenești în continuă schimbare de viziune și bucurii. Într-un timp, în Europa, și chiar și azi în anumite țări sărace, formele feminine abundente erau sinonime cu bogăția: doar femeile cu un statut social important puteau să-și permită luxul de a nu avea activități fizice, de a nu munci și de a mânca din belșug. Iar femeile din popor și din mediul rural erau slabe, pentru că mâncau puțin și lucrau mult. Pentru același motiv, din canoanele de frumusețe de atunci erau excluși mușchii, considerați prea masculini și atribute ale lucrului fizic greu. Astăzi însă, o femeie e considerată frumoasă dacă are un corp slab și sculptat de activități fizice.

Culoarea pielii a fost, secole de-a rândul, un parametru estetic important pentru femei: cu cât carnația lor era mai albă, cu atât erau considerate mai frumoase, paloarea fiind semn de noblețe, de distincție socială. Bronzul era inadmisibil, o piele colorată era indice de expunere la muncă fizică în aer liber, brută și extenuantă. Dar astăzi, în orice anotimp, ambiția de a fi cât mai bronzate preocupă o bună parte a femeilor de condiție socială importantă.

Preambulul poate că a fost cam lung, însă a fost necesar pentru cei ce au senzația că au descoperit prin forțe proprii, nemanipulați de societate, secretul frumuseții feminine. Dar, mai ales, a fost justificarea pe care le-am oferit-o cu generozitate celor care, azi, rănesc o femeie care se situează fizic în afara normelor de frumusețe general acceptate și global aplaudate. Celor care aruncă toate femeile cu forme pline în afara cercului încrederii  sociale, fără discernământ și fără nicio remușcare, fără a lua în discuție probleme de sănătate și chiar fără a lua în calcul că de aici s-au născut, de exemplu, problemele de alimentație ale unor tinere fete care, înspăimântate de urmările sociale date de kilogramele acumulate ce le pot expune la panoul rușinii,  ajungând astfel să fie repudiate de o societate rigidă, ironică și necruțătoare, se înfometează dramatic punându-și în pericol sănătatea.

Așadar, în fața unei societăți atât de prețioase și perfecte și în care rareori mă regăsesc, în fața unui tip modern de om despre ale cărui păreri îndrăznesc să spun că, în general, nu-mi prea pasă, eu, o umilă reprezentantă a sexului feminin, deloc importantă,  am decis să-mi fac mea culpa și să cer milă și îndurare, așa cum știu și pot eu, unor importanți paparazzi și redactori de revistă mondenă.

Dragii mei,

–       îmi cer scuze că nu mai am 45 de kilograme;

–       îmi cer scuze că vă zgârii retina cu formele mele imperfecte;

–       îmi cer scuze că nu mai sunt nici frumoasă și nici tânără;

–       îmi cer scuze că, în calitate de femeie obișnuită, nu-mi pasă de modelul de frumusețe aplaudat de voi în reviste sau aiurea;

–       îmi cer scuze că am fost operată de tiroidă de două ori;

–       îmi cer scuze că moștenirea mea genetică nu e chiar cea mai grozavă;

–       îmi cer scuze că am devenit alergică la medicamentul numit Eutirox și-mi cer scuze că nu risc, de dragul părerilor voastre bune, un infarct, luându-l totuși;

–       îmi cer scuze că nu mă asortez cu modelul de frumusețe al vremurilor mele;

–       îmi cer scuze că nu mă încadrez în tiparele de frumusețe ale ziariștilor de la revistele colorate;

–       îmi cer scuze că nu m-am născut în secolul al XVII-lea, pe vremea lui Rubens și a lui Rembrandt;

–       îmi cer scuze că, deși am probleme de greutate, încă mănânc;

–       îmi cer scuze și că o fac cu mare plăcere!

–       îmi cer scuze că la vârsta și greutatea mea încă mai sunt femeie și sufăr ca proasta când sunt jignită;

–       îmi cer scuze că am aproximativ 50 de ani;

–       îmi cer scuze că am fost educată să nu râd de aspectul fizic al cuiva;

–       îmi cer scuze că am pierdut nu numai lupta, dar și războiul dus împotriva surplusului de kilograme;

–       îmi cer scuze că, deși sunt grasă, majoritatea oamenilor care mă cunosc, mă plac si mă respectă;

–       ba chiar unii mă și iubesc, îmi cer scuze!

–       îmi cer scuze că nu-mi pot lua doza zilnică de tiroidă artificială și din cauza unei boli cardiace numită “hipertensiune arterială severă”;

–       îmi cer scuze că m-au rănit ironiile voastre;

–       îmi cer scuze că lucrez pentru o femeie superbă;

–       îmi cer scuze că sunt în urma trend-urilor legate de diete;

–       îmi cer scuze că vă trag de mânecă, dar și la 100 de ani și 100 de kilograme o femeie tot femeie rămâne. Adică ceva fragil, fin și dureros de simplu de rănit;

–       îmi cer scuze că toate prietenele mele sunt frumoase și totuși nu le urăsc pentru asta;

–       ba chiar le admir și le iubesc, vă rog să mă scuzați!

–       îmi cer scuze că, grăsună fiind, am reușit să mă fac iubită de un bărbat normal care m-a luat și de nevastă;

–       îmi cer scuze că dincolo de straturile de grăsime ascund bine o inimă;

–       îmi cer scuze că în ciuda anilor din acte spiritul meu e tânăr și se revoltă împotriva regulilor absurde și tembele ale societății;

–       îmi cer scuze ziariștilor că nu sunt “nici măcar sexy, darmite foarte sexy” – am încheiat citatul;

–       îmi cer scuze că încă mă doare când sunt jignită din cauza kilogramelor și am puterea să o recunosc;

–       îmi cer scuze că soțul meu e lângă mine și mă mângâie când cineva mă lovește datorită kilogramelor în plus;

–       îmi cer scuze că nu-s neam de highlander și n-am descoperit secretul taliei veșnice;

–       îmi cer scuze că gușa mea nu e fotogenică;

–       îmi cer scuze că nu sunt rea cu femeile frumoase;

–       îmi cer scuze că nu sunt perfectă;

–       îmi cer scuze că mi-am pierdut undeva, pe drumul către apus, silueta fragilă;

–       îmi cer scuze că, deși sunt grasă, mai am, încă, un job;

–       îmi cer scuze că lobul meu tiroidian crescut aberant, singurul meu creier metabolic altfel, nu-și face treaba;

–       îmi cer scuze că nu mai am puterea să țin a mia dietă;

–       îmi cer scuze că nu am 45-50 de kilograme precum mamele, surorile, vecinele de scară, iubitele și mătușile preferate ale domnilor ziariști de tabloid;

–       îmi cer scuze că apariția mea pe stradă vă strică orice imagine despre frumos;

–       îmi cer scuze că exist.

 

Iar la final, domnilor ziariști, îmi cer scuze că mi-am cerut scuze.

 

P.S.: trăiască Statele Unite ale Americii! Astăzi e zi aniversară în țara minunată unde ați încurca-o legal, măcar puțin, pentru discriminarea legată de greutate și vârstă. Doar că, nici măcar la ei, pentru durerea sădită în sufletul unei femei, fie ea grasă și oarecare, nu s-au elaborat legi și nu există un preț.

 

Urziceni, 4 iulie 2013

foto- „Cuore di pietra” (ph.Saverio Chiumarulo – III C)

Comentarii

  • Carmen, esti frumoasa! Nu lasa pe nimeni sa te faca sa uiti asta. Uita-te in oglinda cu ochii celor, atat de multi, care te iubesc si carora le-ai schimbat viata in bine si ai sa vezi o femeie blonda, delicata, senzuala. TU!

    Alice Nastase Buciuta 4 iulie 2013 17:42 Răspunde
    • Încerc, Alice, Dumnezeu mi-e martor că, din toate puterile, încerc. Și-o să-mi și iasă, mama îmi spunea să nu mă dau bătută niciodată și exact ca și tine, să nu las niciodată pe nimeni să mă facă din femeie, nimic. Mulțumesc, Alice…:)

      Carmen Voinea-Raducanu 4 iulie 2013 18:02 Răspunde
  • “Imi cer scuze”, dar nu inteleg. Ma tot uit la fotografia dumneavoastra, apoi imi arunc din nou ochii pe cele scrise, privesc din nou catre fotografie si, pur si simplu, nu inteleg. In general, nu ma grabesc cu comentariile, dar acum nu-mi pot reprima opinia. Sunteti superba, nu doar frumoasa. Iar dincolo de chipul frumos, din felul in care scrieti, intuiesc o femeie minunata, delicata si sensibila. Un articol cu personalitate.

    Mariana Sandu 4 iulie 2013 19:42 Răspunde
    • Mulțumesc, doamnă Sandu! Fotografia are niște ani, eram frumos machiată, frumos pieptănată, pregătită cum scrie la carte pentru o ședință foto profesionistă. Între timp lucrurile s-au mai schimbat, nu grav, dar n-au rămas 100% la fel. În plus, nu ies zi de zi pe stradă ca și cum aș merge la bal, pentru că merg să muncesc. Și nici kilogramele nu mai sunt cele de odinioară, deși n-am 100 și nici măcar 80. Dar, e cert, nici 50 nu mai am. Lucru care contravine flagrant cu preceptele mondene ale timpului nostru…:)
      Vă mulțumesc, doamnă Sandu, m-ați făcut să mă simt mai bine.:)

      Carmen Voinea-Raducanu 4 iulie 2013 20:06 Răspunde
    • Subscriu! Femeia din fotografie e superba! Nici 100 de kg. in plus
      nu ar fi putut sa-i schimbe trasaturile!

      Liliana 5 iulie 2013 8:42 Răspunde
      • Mulțumesc, Liliana, ești tare bună:)
        Dar nu despre asta e vorba, deși kilogramele te schimbă mult, din păcate. E vorba că, oricum ar arăta un om, nu-i normal să-ți bați joc de el…:)

        Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 9:41 Răspunde
      • Subscriu!

        Irina Binder 22 august 2013 18:51 Răspunde
        • Your message…Mulțumesc, Irina!:)

          Carmen Voinea-Raducanu 22 august 2013 20:11 Răspunde
        • ce frumos ..si eu imi cer scuze daca te am suparat vreodata 🙂

          elena 28 noiembrie 2013 7:47 Răspunde
  • Carmeneee, pot sa ti pup, tare si cu tzonc, fara sa-mi cer scuze? 😉 :*
    Fosta mea soacra avea o vorba – las sa aiba romanu pe ce pune mana! 😉

    a lu' elefteriu 4 iulie 2013 20:49 Răspunde
    • Poți, a lu’ Elefteriu, cum nu? Și te pup și eu, și-ți mulțumesc!:)

      Carmen Voinea-Raducanu 4 iulie 2013 21:23 Răspunde
  • Sunteti o femeie frumoasa dupa cum arata poza si dupa cum scrieti.
    Ar trebui sa -mi cer eu scuze pentru zecile de kg in plus.

    gdiana 5 iulie 2013 7:44 Răspunde
    • Diana, mulțumesc mult! Și nimeni nu ar trebui să-și ceara scuze vreodată pentru că nu arată cum își doresc alții. Nimeni!

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 9:42 Răspunde
  • Ai un suflet prea frumos, dar din pacate asta nu se vede! Si de ce iti pasa de ei? Sunt ei importanti pentru tine? Lasa-i sa latre!

    Ani 5 iulie 2013 8:21 Răspunde
    • Ani, așa e, sufletul nostru nu se vede, și nici nu putem să ne întoarcem pe dos…:) Nu-mi pasă, dar doare să te vezi luată peste picior pentru ceva ce nu poate fi controlat: ani și înfățișare neconformă cu gusturile generale…:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 9:45 Răspunde
      • of, doamne, daca nici in ochi nu se poate vedea sufletul, atunci unde?

        silvia 5 iulie 2013 14:22 Răspunde
        • Silvia, poate în faptele noastre măcar. Cele care nu contează în ecuația celor orbiți de goana după urât și răutate…:)

          Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 14:29 Răspunde
  • Carmen, exact in timp ce tu te superi ca UN dobitoc a zis ceva rau despre infatisarea ta, alte mii de dobitoci comenteaza ca Nadia e prea grasa, ca are picioare nashpa, ca nu arata bine deloc si ca i s-a tras de la margarina – despre care stiu ei toti, profesori universitari si doctori in chimie, ca nu e sanatoasa. Hai sa facem noi si prietenii nostri un sanctuar al bunului simt si al bunului gust, in care sa nu vorbim despre ceea ce nu stim si sa nu comentam ceea ce nu se comenteaza, si sa nu mai luam in seama ragetele care vin din jungla celor care nu-si traiesc propria viata, ci pe a altora, cu invidie si ciuda.

    Alice Nastase Buciuta 5 iulie 2013 9:51 Răspunde
    • Alice, exact asta vorbeam cu soțul meu în ultimele zile!
      Cum o târasc pe Nadia noastră în mocirlă niște oameni care păreau mereu plini de bun simț, icoane de bunăcuviință!
      Nadia este, în primul rând, o femeie splendidă, superbă, o persoană bună, caldă, fină, adorabilă! Un nume rostit cu respect pe întreaga planetă!
      Eram in Republica Dominicană in vara anului 2007, am ajuns într-un sat uitat de lume, sărăcăcios, plin de câini vagabonzi uscați de foame și de copii goi și murdari ce alergau pe ulițe nisipoase. Când am spus că suntem românce, chipurile localnicilor s-au luminat și au rostit toți într-un glas: „Aaaaaa, Nadia! Nadia, la perfeccion,la gracia! Mui hermosa!” Atâta spaniolă știam și noi, cât să înțelegem că, după 31 de ani de la performanța fabuloasă a Nadiei la Montreal, niște oameni dintr-un loc în care nici nu credeai că sunt televizoare în 2007, știau de Nadia noastră! Și că Nadia este atât de importantă, încât nici nu ne mai aparține nouă, ea este perfecțiunea, frumusețea si grația pentru întreaga omenire!
      Îmi este rușine pentru ce î se întâmplă Nadiei, îmi crapă obrazul de jenă în fața mitocăniei care s-a pus pe urmele ei!

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 10:23 Răspunde
  • Sânteți o femeie superba!
    Si frumusetea din suflet si din minte vine!!
    Capul sus!
    Va sarut

    Gabriela R. 5 iulie 2013 12:38 Răspunde
    • Mulțumesc, Gabriela! Capul sus, așa e drept, așa se cade, așa va fi! Te îmbrățișez!:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 13:46 Răspunde
  • Carmen draga, in primul rand multumesc pentru urari de Ziua Independentei a USA. Multi journalisti uita exact de ce au ales profesia asta si sunt deosebit de scarbosi si AU nesimtirea sa discute subiecte precum aspectul unei femei despre care nu stiu absolut nimic in afara de imaginea ei. Te admir pentru curajul care l-ai avut in a expune nesimtirea lor. Sanatatea e un lucru personal. Rusine sa le fie pentru ca te ataca din cauza complicatilor pe care le ai din cauza tiroidei. . Nu te lasa doborata de rautatea unora , pana la urma tu ca om esti cea mai importanta si vorba aceea ” Caini latra , caravana trece ” 🙂

    Mult Succes in ceea ce faci !!!

    Cu sinceritate , fiica Unei Superbe femei care nu se incadreaza in tiparele moderne de frumusete.

    Anamaria , Atlanta-USA

    Anamaria Encean 5 iulie 2013 13:01 Răspunde
    • Anamaria, încă o dată, happy 4th of July! Din suflet iubesc țara ta, o consider o patrie pierdută în care aș fi putut fi la fel de fericită precum sunt cu mine însămi.:)
      Iar mama ta este sigur superbă, nu există o mai mare frumusețe pe pământ ca cea a mamei!
      Restul e …vânare de vânt, abis, neant. Eu știu însă că vor crește și cei care judecă strâmb, viața ne așează pe toți exact unde ne e locul, mai devreme sau mai târziu…:)
      Vă îmbrâțișez cu drag și pe tine și pe minunata ta mamă!:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 13:52 Răspunde
  • Sa nu mai puneti niciodata la suflet rautatile altora. Gura lumii vorbeste pentru ca sunteti importanta, daca nu ar comenta nimeni nimic, atunci sa va faceti griji, d-na Carmen! Sunteti superba! Aveti un chip minunat si inteligenta! Fiti tare si capul sus! Va pup si va admir!

    Ruxi P. 5 iulie 2013 13:56 Răspunde
    • Mulțumesc, Ruxi! Te pup și eu și așa o să mă simt: cum mă vezi tu și cei care percep lumea ca tine!:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 14:23 Răspunde
  • draga carmen,

    imi cer scuze ca ma pot adresa asa direct fara sa ne cunoastem desi am impresia…poate de la faptul ca ma pot pune in pielea ta si nu numai datorita catorva kg in plus pentru care nici nu ma gandesc sa ma incadrez in standardele anumitor reviste, a sensibilitatii sau feminitatii pe care incerc sa le gasesc dincolo de imagine, poate si datorita rautatii suportate intreaga copilarie, mai ales din partea adultilor foarte „responsabili” care isi mai si scuipau in san cand treceam, din cauza unui minor semn din nastere aflat prea la vedere, pe fatza…

    sau nici macar scuze n as cere ca nici nu i cazul,ca femei sensibile ce suntem ar trebui sa plusam pe faptul ca in aceasta sensibilitatea sta forta noastra, nu in cicatricile ce tot incearca sa ni le lase viata mai profund decat ereditatea
    iar frumusetea, daca nu sta in ochii aceia minunati care fac fereastra sufletului, ochi pe care i am recunoscut fix din reportajul ad hoc la spital, cand cu piciorul rupt de ziua mihaelei degeaba e cautata in standarde rigide

    nu mi cer scuze nici macar mihaelei fiindca si atuurile ei atat de evidente sunt generate si sustinute tot din interior si nu suporta comparatie, fiecare e minunata in felul ei

    doar multumesc tuturor din oaza asta de frumusete si seninatate ca de altfel de vorbe sunt toti satui si aprecieri se aud din ce in ce mai rar ( multumesc public si in scris ca doar citind m as simti ca si cand m as uita pe gaura cheii si nu obisnuiesc, am primit „bilet de intrare” de pe fb ul mihaelei 🙂 )

    <3

    silvia 5 iulie 2013 13:59 Răspunde
    • Silvia, îți mulțumesc!
      Nici nu știi ce bine îmi fac cuvintele tale și ale celorlalte femei, de-aici și de oriunde, când rezonează cu ceea ce simt! Te rog să-mi spui pe nume, mă ajută să mă fiu mai aprope de tine și de cei ce-ți seamănă!
      Așa este, puțină lume înțelege că frumusețea, chiar și cea exterioară, vine mereu din interior, din felul în care suntem desenați pe dinăuntru, și nu are legătură cu niciun fel de modă și nici un fel de standard social.
      Te mai aștept pe la mine și te îmbrățișez!:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 14:22 Răspunde
      • iar restul care nu inteleg asta nici nu conteaza, crede ma vor disparea cand nu le vei mai acorda atentia ta…se cam poate face liniste in jur, da’ i bine, se vede mai fain la distanta

        silvia 5 iulie 2013 14:25 Răspunde
        • Așa e, ei nu contează. Dar am zis că poate contează în ochii altor femei jignite zi de zi pentru că nu au siluetele trase prin inel. Cineva trebuie să le facă dreptate, cumva. Sau măcar să încerce asta..:)

          Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 14:31 Răspunde
          • am inteles, te am si imaginat ca si portavocea celor care nu se pot face ascultate public…multumesc

            silvia 5 iulie 2013 14:36
          • Eu îți mulțumesc, Silvia. Nu știu dacă aș putea fi o portavoce pentru alții, dar sigur multe femei se vor regăsi în ceea ce am scris aici…
            Și asta e grozav de bine, ne vom face curaj una alteia!:)

            Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 21:19
  • Sincer, eu nu stiu ce revista te-a atacat asa grosolan si nici nu ma intereseaza. Dar daca te citesc inseamna ca ma intereseaza ce ai TU de spus.Iar asta nu prea vad cum ar putea-o schimba afurisitele alea de
    ” in plus”. Eu, daca mi-ai permite un sfat, as zice sa mananci in continuare cat sa fii tu bine, dar sa nu opresti din scris! 🙂

    Liliana 5 iulie 2013 14:03 Răspunde
    • Mulțumesc, Liliana! Revista aceea nu merită numită, pentru că nu merită nici măcar reclamă negativă! Eu sunt azi fericită că mă citești și promit să nu mă opresc din scris. Și o să mănânc, cât trebuie și pentru că trebuie, exact cât să fiu bine:) Te îmbrățișez șˆ-ți mulțumesc iar!:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 14:15 Răspunde
  • ..Chiar daca v-am vazut doar de doua sau de trei ori in viata mea ( o data la banca unde si lucrez, alte doua ori intr-un magazin din Urziceni, pentru ca tot aici locuiesc si eu ) nu pot sa va spun decat ca sunteti o femeie minunata, delicata, o femeie dupa care este imposibil sa nu intorci capul si sa nu o admiri.Aveti stil, rafinament,o frumusete delicata si aparte si din toata inima va spun ca mi-as dori, ca peste ani, sa arat macar pe jumatate din cum aratati dvs acum! …Nu are rost sa va faceti rau din cauza rautatilor unor oameni superficiali care nu stiu sa aprecieze adevaratele calitati ale unui om..

    Iuliana 5 iulie 2013 14:21 Răspunde
    • Mulțumesc, Iuliana! Ești o fată tare dulce, știu când și unde ne-am întâlnit, te cunosc. Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai scris!
      Nu are rost să îmi fac sânge rău, știu. Dar doare, pentru că oricâți ani ai avea, oricâte kilograme ți-ar fi aruncat anii și problemele în spate, rămâi femeie până la capătul vieții și, odată ce înaintezi în vârsta, ai nevoie în continuare de confirmări. Vrei să crezi în continuare că ești încă femeie, stii bine că tinerețea ți s-a scurs printre degete, dar sufletul ți-a rămas blocat acolo, demult, în timpul când erai frumoasă. Știi că nu mai e la fel și nu va mai fi niciodată și doare. Și vine cineva, care nu contează, e drept, și-ți aruncă nemilos în față tot ce pe tine te ustură oricum. N-ai nevoie de un pumn de sare peste o rană deschisă, înțelegi?…:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 16:23 Răspunde
  • Imi cer scuze, dar eu va citesc si va admir! Eu sunt slaba, dar nu sunt mai fericita si mai iubita decat Dumneavoastra.

    Liliana 5 iulie 2013 14:30 Răspunde
    • Liliana, îți mulțumesc, admirația este reciprocă!
      Ai înțeles perfect că aici nu este vorba despre a fi gras sau slab, ci despre onoarea de a fi buni, de a nu judeca după aparențe, dupa standarde și rigori sociale impuse și arareori drepte. E vorba despre a fi fericiți orice ar fi, oricum am fi!
      Mulțumesc, Liliana, meriți să fii fericită și iubită și vei fi, crede-mă! Ești un om prea frumos ca să nu fii!

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 14:37 Răspunde
  • Mi-as dori sa vad macar un barbat ca reprezentant al speciei umane masculine in lista de comentarii de mai sus, cerandu-ti scuze tie, ca femeie. Daca intr-o societate care striga in gura mare despre „frumusetea interioara” si despre „lipsa prejudecatilor” si alte asemenea topicuri o femeie ajunge sa scrie ce ai scris tu, atunci nu suntem cu nimic mai evoluati sufleteste decat eram acum doua mii de ani. Ba poate dimpotriva.
    Stiu ca sunt femeie, si ca nu o femeie ar trebui sa iti spuna asta ca sa stearga macar un pic din urmele cauzelor care te-au facut sa scrii articolul asta, dar ESTI FRUMOASA! Nu pentru ca ai mai stiu eu cate kilograme, sau pentru ca te machiezi cu stiu eu ce produse, sau pentru ca esti vreo clona a vreunui standard de frumusete impus…pana la urma de cine?! Esti frumoasa pentru ca inima ta e frumoasa, pentru ca gandurile tale sunt superbe, pentru ca sufletul tau e un colt de rai. Esti frumoasa CA FEMEIE si CA OM. Si urechile tale ar trebui sa fie surde la cele spuse de altii care nu te vad nici ca femeie, nici ca om.

    Liliana Negoi 5 iulie 2013 14:30 Răspunde
    • Liliana, articolul nu era semnat, se prea poate ca în spatele rândurilor șfichiuitoare să nu fi fost un bărbat, ci chiar o femeie. Ar fi chiar mai dureros, dar se întâmplă adesea..:)
      Însă, e drept că un bărbat ar da greutate (!!!) celor scrise de mine. Ar fi un semn că nu s-au fixat toți în niște clișee sociale absurde. Însă pentru asta mă pot uita și pe stradă și încă văd bărbați lângă femei de tot felul: slabe, normale, grase, foarte slabe și foarte grase. Semn de normalitate, zic eu.
      Apoi mă uit lângă mine și soțul meu îmi zâmbește cu drag și căldură…:) Semn că în viața mea există iubire!
      Când citesc și ce-mi scrii tu și alții, mă bucur că nu-s vreo ciudată repudiată de toată lumea și că am prieteni care mă îndrăgesc.:)
      Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai scris, pe mine m-a mângâiat mult! Ești foarte frumoasă și, peste toate, bună!
      Te îmbrâțișez!:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 16:37 Răspunde
  • Draga doamna, acest articol ar trebui citit de cat mai multe femei care au probleme cu greutatea…in fond nu conteaza cantitatea…conteaza calitatea 🙂 De cand ma stiu am fost un pic mai grasuta sau plinuta….sau mai stiu eu cum am fost caracterizata, mai ales in adolescenta,perioada aceea cand te doare cel mai tare cand cineva te face grasa, plinuta, grasuta, ar trebui sa nu mai mananci asa mult sau deloc daca se poate, etc! Pot sa va spun doar ca acum am 34 de ani si sincer nu ma mai intereseaza rautatile celor din jur. Am in jurul meu oameni care ma iubesc pt. ceea ce sunt si pe care la randul meu ii iubesc neconditionat…grasi sau slabi, inalti sau scunzi..II IUBESC! Si cel mai important , am invatat sa ma iubesc pe mine , ce conteaza ca sunt mai plinuta…sunt fericita si asta ma face sa fiu frumoasa! Un weekend placut va doresc!

    ramona-maria avram 5 iulie 2013 14:35 Răspunde
    • Ramona-Maria, îți mulțumesc!
      Ești și tu, ca toate doamnele minunate care mi-au scris, gura de aer proaspăt care m-a adus în simțiri, ați avut asupra mea efectul sărurilor care le erau plimbate pe la nas bunicilor noastre:)
      Știu ce spui, am văzut cu ochii mei adolescente chinuite de proprii lor părinți din cauza greutății, tați exigenți și prețioși care-și insultau fără milă fiicele plinuțe, am văzut fete tinere și dulci care scuipau măncarea pe care n-o mai puteau înghiți de lacrimi. Groaznic, inuman!
      Și pentru ce?!?!?!
      Nu înțeleg, cum să-i fac copilului meu una ca asta? Cum să-l jignesc, cum să-l forțez să fie așa cum poate nu i-a fost scris în gene să fie?!
      E loc sub soare pentru noi toți, mai slabi, mai grași, mai urâți, mai frumoși, toți avem rostul nostru. Viața ar fi atât de plată dacă am fi toți la fel, nu?
      Să fii fericită mereu, meriți! Iar frumoasă știu sigur că ești!!!
      Te îmbrățișez cu toată dragostea!!!

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 21:48 Răspunde
  • Draga Carmen,
    Nu te cunosc, nu stiu cum arati dar sincer nici nu ma intereseaza. Poti avea oricate kilograme dar daca e sa fii frumoasa esti oricum. Dupa ce am citit ceea ce ai scris mai sus imi imaginez cea mai frumoasa femeie care a existat vreodata. Esti FRUMOASA, SENSIBILA, DELICATA; SENZUALA si lista poate sa continue la nesfarsit.
    Iti doresc din suflet sa gasesti in tine puterea de a trece peste toate rautatile pe care le traiesti. Din pacate nu putem noi sa-i educam pe cei care nu au fost prevazuti cu inteligenta si cu creier pentru a putea fi educati.
    Ma bucur ca la final „iti ceri scuze ca ti-ai cerut scuze”.
    Te iubesc si de aici, din fata calculatorului, te imbratisez (ca doar asa pot).

    Alina 5 iulie 2013 14:39 Răspunde
    • Alina scumpă, cât mă bucur că există oameni ca tine!
      Cât sunt de fericită că ai remarcat că mi-am cerut scuze pentru că mi-am cerut scuze!!!
      Așa este, cum să vorbești despre inimă rănită cuiva care se hrănește cu sânge?! Cum să încerci să clădești un templu al bunului simț pe nisipuri mișcătoare?
      Nici pe mine nu mă interesează cum arăți tu dincolo de acest ecran, pentru mine ești mai frumoasă ca răsăritul de lună din mare. Ce mi-ai scris m-a ridicat din genunchi și, te rog, acceptă să-mi fii prietenă! Aici ori aiurea, nici asta nu contează. În tine am găsit un om generos, bun și decorat cu o lumină aparte.
      Te îmbrățișez cu toată dragostea inimii mele!

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 21:18 Răspunde
  • Asta chiar mi se pare o prostie maxima !
    Pt ce si cu ce ocazie isi permite cineva sa va critice????
    Doamna draga,timpul dvs e mult prea valoros,nu vi-l mai petreceti citind sau ascultand asemenea aberatii !!!
    Cei / cele care apleaca urechea la astfel de prostii sunt cei si cele pe care nu le doriti in jurul dvs.
    Fiindca un OM are propriul creier ,stie sa gandeasca si singur,doamna,nu se limiteaza la „umpluturi”.
    Stiu ca indiferent ce va spunem noi,toate, durerea celor scrise va ramane,dar gasiti un mod de a va detasa de astfel de publicatii.
    Sa va citim de bine !

    Madalina 5 iulie 2013 16:57 Răspunde
    • Madalina, mulțumesc!
      N-aș fi avut habar de nimic, eu nu îmi mai dau demult banii pe bârfele ieftine ale publicațiilor de tip tabloid, dar eram la benzinăria de lângă casă, iar fetele de acolo mă cunosc. După ce am alimentat mașina, când am intrat să plătesc, ele mi-au zis că m-au văzut fotografiată în acea revistă. Am luat una să o răsfoiesc, întrebând ce scrie (nu aveam ochelarii de vedere la mine, erau în mașină și de aproape nu văd nimic, sunt oarbă ca o cârtiță). Când au început să se bâlbăie jenate, am înțeles că nu e chiar de bine. Iar când am citit comentariile făcute la fotografiile în care apăream lânga șefa mea, persoană publică, am realizat că nu are importanță că ești sau nu o persoană oarecare, dacă ei vor să te tărască de pâr prin mocirlă, nimic nu-i poate opri…
      Cam asta a fost. Durerea rămâne, așa e. Dar începe să se estompeze când văd ca oamenii nu-s toți ca ei…:)
      Mulțumesc, abia aștept să scriu de bine!!!:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 21:10 Răspunde
  • Nu stiu de la ce a plecat articolul asta. Cine a fost tembelul care s-a gasit sa comenteze si de ce a facut-o. Evident ca prima reactie a fost sa caut fotografii si, spre marea mea uimire am gasit o femeie frumoasa, cu niste ochi fabulosi. O femeie frumoasa si talentata. Toata admiratia mea pentru tine!

    Simona Ioana 5 iulie 2013 18:39 Răspunde
    • Simona, a plecat de la niște fotografii făcute de paparazzi unei reviste de tip tabloid, pe stradă, mie și șefei mele, în timp ce eram, practic, la serviciu.
      Eu nemaifiind o cadră de fată, jună și trasă prin inel, au găsit de cuviință să mă ia peste picior, chipurile inteligent și spumos, vis-a-vis de vârsta și înfățișarea mea, total diferită de a mamelor lor, cred. Că bănuiesc că femeile din familiile lor arată ceva mai bine ca Madonna. Și-atunci m-am revoltat, după ce mi-am plâns puțin în barbă tinerețea și frumusețea pierdute…
      Mulțumesc, Simona! Tare, tare!
      Ciudat, de când am scris despre asta pe blog, am căpătat curaj și încredere, nu sunt eu cea defectă, acum mi-e clar…:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 21:01 Răspunde
  • Important e ca sunteti iubita. Asta cred ca e tot ce conteaza :).Oameni rai intalnim la tot pasul. Nu trebuie sa ii lasam sa ne raneasca. Poate ca ar fi mai indicat sa ii compatimim. Ei niciodata nu vor fi iubiti.

    Mariana Sandu 5 iulie 2013 21:07 Răspunde
    • Mariana, ai perfectă dreptate! Iubirea este totul, e lucrul cel mai important din viață! Iar cei râi, poate că sunt așa de neiubiți ce sunt. Ar trebui iubiți și ei, asta i-ar salva…:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 21:50 Răspunde
  • Imperfectiunile sunt intotdeauna…perfecte.
    Este dureros cand treci prin asa ceva (am lucrat cu multe femei supraponderale) dar ganditi-va ca sunt oameni care va iubesc si pe care ii iubiti. Ceilalti, cand spun ceva rau despre dumneavoastra (sau alte persoane) arata lumii parerea pe care o au despre ei insisi. Si apropo de mocirla (am citit mai sus), amintiti-va ca acolo se afla nuferii…
    Va imbratisez!

    Gaby Nastasa 5 iulie 2013 22:19 Răspunde
    • Este dureros. Mai ales când știi că da, ești imperfectă. Numai că asta nu le ar trebui să le dea voie celorlalți să te insulte pentru asta, nimeni nu are dreptul și căderea de a arăta cu degetul spre condiția fizică a altuia. Și cu atât mai puțin să batjocorească un om pentru că nu-i conform modelului aprobat de unanimitate.
      Iar cei ce-o fac, au carențe mari în educație. În primul rănd, cum să râzi de un om pentru că nu vede? Sau pentru că șchiopătează? Nu am auzit nicăieri ca la noi expresia „handicapat” folosită în sens peiorativ. De parcă ar fi o boală rușinoasă și reprobabilă sa ai un handicap – al greutății în surplus în cazul meu.
      Da, în noroi cresc nuferi, e drept. Stau și mă întreb ce fel de flori or rodi glodurile pe care le nasc și le aruncă înspre alți oameni cei ce judecă lucruri și ființe fără discernământ, atât de superficial…
      Vă mulțumesc și vă îmbrâțișez și eu!:)

      Carmen Voinea-Raducanu 5 iulie 2013 23:04 Răspunde
  • Doamna, suneti atat de frumoasa!!!!

    Ionela 6 noiembrie 2013 17:00 Răspunde
    • Iar dumneavoastră sunteți mai mult decât frumoasă: sunteți foarte, dar foarte bună!…

      Carmen Voinea-Raducanu 6 noiembrie 2013 19:47 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title