fbpx
„“

Munca l-a iubit pe prost!

de

 

 

„Joaca trebuie să rămână viața ta. Munca trebuie să fie doar un mijloc de a te juca. Nu-ți transforma viața într-o rutină de muncă,  pentru că scopul vieții e joaca.” – Osho

 

 

După ce-a aruncat târnăcopul cât colo răsuflând sacadat și anevoios, și-a șters sudoarea de pe față cu mâneca hainei și-a scuipat cu năduf într-o parte suduind printre dinți și zâmbind, în semn că nu-i nicio supărare. Apoi și-a pus brațele-n cruciș peste piept, a oftat adânc și-a rostit cu glas egal, simplu și senin, fără dușmănie: “munca l-a iubit pe prost!”. A mai stat asa, tacut, preț de câteva secunde, dând din cap aprobator către propria lui concluzie și-apoi s-a îndreptat clatinat spre târnăcop. L-a apucat bine cu mâinile amândouă, l-a ridicat amenințător deasupra capului si-n înaltul cerului, si-a izbit betonul din nou, cu toată puterea, împrăștiind in jurul lui scântei.

Am izbucnit într-un râs nebun, fără stavilă. Omul s-a oprit derutat, pe urmă a înțeles. M-a privit și-a început să râdă și el, întâi timid și apoi cu toată fața, din toată inima, cu bucurie, amestecându-și gâfâiala efortului cu hohotele de râs și lacrimile cu transpirația ce-i curgea necontenit de pe frunte. Târnăcopul își oprise și el atacul violent asupra betonului din curte.

A băut apă pe îndelete, și-a luat-o de la capăt cu mai multa putere, voios.

 

 

*

 

Cu imaginea truditorului împăcat cu soarta sa am rămas în minte multe ore, dar atunci, pe cadența loviturilor lui în ciment, gândurile mele au început să călătorească. Și-ntâi s-au oprit la tata. Care a muncit ca un apucat și-a murit repede, tânără jertfă pe altarul închinat iubirii lui, chimia. În ultimii ani de viață nu-și luase nici măcar o zi de concediu, iar cancerul s-a insinuat în trupul lui pe nesimțite, tăcut și perfid. În urmă tatălui meu a rămas la loc de cinste un amărât de apartament de la stat cu două camere, la etajul 8, într-un bloc împuțit dintr-un cartier muncitoresc, plus o Dacia 1300 cu vopseaua galbenă ciuruită de rugină și medalia Ordinul Muncii Clasa a II-a, nici măcar clasa întâi. A fost cel mai tânăr inginer-șef al fabricii de antibiotice din Iași, apoi director nu-știu-de-care al unei fabrici ridicate într-un oraș mic, Râmnicu Sărat, o fabrică de garnituri de frâne și etanșare. Pentru punerea pe picioare a acelui proiect a primit medalia, cică foarte importantă la vremea ei, direct de la Ceaușescu. Apoi a plecat spre București unde era femeia pentru care ne părăsise, pe mine și pe mama. Și-a intrat în laborator, a cercetat ani în șir, a lucrat cu mintea și tot sufletul, cu substanțe, cu șiruri întregi de legături ionice și covalente, făcând ce știa el cel mai bine ca să-și ajute semenii. A iubit munca și munca l-a iubit pe el. Cu patimă! Așa de puternică a fost iubirea ei pentru el, încât într-o zi tata a căzut în laborator și nu s-a mai ridicat. După o lună și 12 zile de chin inuman era mort.

 

Și mama era o femeie îndrăgostită de munca ei. Și de orice fel de muncă, în general; îmi spunea mereu, când eram copil, ce important este să muncești și cât de fericită este ea când la finalul unei luni pline de gărzi, de nesomn și trudă își încasează banii aceia niciodată suficienți ca să trăim. Pentru că sunt ai ei chiar daca așa puțini, i-a câștigat, sunt contravaloarea muncii ei. Îmi amintesc că odată, într-o iarnă cumplită cu zăpezi viscolite și cu nămeți cât mine de mari, am plecat împreună pe jos, înotând într-o mare albă până în capătul celălalt al orașului, ca să ia ceva bani cu împrumut de la o prietenă. Până la salariul viitor. Așa de mult o iubea munca pe mama încât, dupa rate și tot felul de alte cheltuieli prea chibzuite, nu mai avea nici măcar 50 de bani ca să luăm două bilete de tramvai, darmite să mai și trăim încă vreo 10 zile. Și tot munca i-a pus capac și ei, avea un astm nenorocit și agresiv căpătat în anii când muncise într-o țesătorie de bumbac înainte să-și poată continua școala, o boală care o lipsea de aer mereu, o maladie profesională peste care s-a instalat o plurezie nediagnosticată la vreme. Și-a murit și ea foarte repede, după 4 zile de agonie a plecat de lângă mine. Și ea, ca și tata, tânără, prea tânără.

 

Într-o zi m-am nimerit, cu treabă, în biroul unui om foarte bogat, un milionar. Era 9 dimineața, într-o zi premergătoare unei mari sărbători. “Înțelegi ce înseamnă să fii responsabil? Nu responsabil ca tine, responsabil ca mine. Asta înseamna munca adevărată, nu că a ta sau a altora nu ar conta, Doamne fereste! Dar munca trebuie iubită și făcută cu responsabilitate și bucurie. Uită-te bine la mine, n-ai să întâlnești prea des așa un bou. La ce-mi folosesc toți banii? Stau aici de la 8 dimineața și-mi sparg capul chiar și azi, când și cel mai umil angajat de-al meu se gândește la sarmale si cotlete de miel. Asta înseamnă să fii responsabil nu numai pentru tine și familia ta, ci responsabil și pentru alții și familiile lor. Angajatul cel mai puțin plătit din firmă și care azi va pleca acasă devreme, la chef, așteaptă de la mine salariul la sfârșit de lună și prima de Paște și de Crăciun. Și trebuie să i le dau, că a muncit, le merită. Numai că, vezi tu, dacă eu nu-s aici să-i găsesc contracte, ceva de făcut, el nu mai are ce munci și eu nu mai am cum să-l plătesc. De asta sunt aici de la 8 dimineața chiar și azi și o să plec ultimul, asta în loc să-mi fi luat nevasta ș să mă urc cu ea și câțiva prieteni într-un avion privat ca să zac nepăsător pe-o plajă de fițe de pe Coasta de Azur. Pentru că așa sunt eu, și aș fi muncit cu dedicație și dacă nu eram The Big Boss, că știu cum e să fii angajat, că nu m-am născut bogat și șef. Asta-i firea mea, am construcție de bou. Când trag la jug mă simt eu bine. Și dacă mă uit în urmă și văd și brazda frumoasă, chiar că sunt mai fericit așa decât tolănit în șezlong. Da’ eu sunt, crede-mă, cu toate astea, un bou. Îndrăgostit de muncă. Dar și ea de mine, că am făcut și bani. Oricum, între un bou cu bani și unul fără bani diferența e doar una în cifre, spui tu. Nu numai, eu sunt bou pentru că-mi place să fiu. Adică viața-i a dracului de scurtă și eu mă uit la soare printre jaluzelele din birou.”

Milionarul ăsta la 37 de ani a făcut un infarct. Nu vă îngrijorați, e încă viu. Și la fel de dedicat muncii, ca să nu zic că-i la fel de bou.

 

 

Mă mândresc cu faptul că am început să muncesc de pe la 16 ani. Și că, în general, am făcut aproximativ numai ce-mi place. Însă nu întotdeauna, din păcate pentru confortul meu psihic. Uneori munca m-a umplut nu de respect și nici de bani, ci de crize de gastrită, așa de urâtă-mi era. Dar am continuat, nu toți avem norocul să facem întreaga viață ce ne place. Câteodată, când mai zac eu așa, cu dinții la gard, privind cum trece viața mea pe uliță și îmi dă binețe, visez cum ar fi dacă aș fi nu milionară, ci rentieră. Măcar din când în când, nu tot timpul. O luna da, o luna ba, să zicem. Să n-am grija băncilor și a zilei de mâine, care, a-propos, nu știu dacă știți, da’ are o sosire destul de relativă. Pe bune.

Să-mi iau eu soțul la braț și să decolăm spre unde pui degetul cu ochii închiși când învârți globul pământesc: Peru, Malaezia, Noua Zeelandă, Venezuela, Mongolia, fiordurile norvegiene, Argentina, Cuba, Filipine, Singapore, Islanda, Africa de Sud. Da’ unde n-aș merge? E mai scurta lista “unde n-aș vrea să ajung niciodată”, mai bine încep invers. Să ne plimbăm prin lume de năuci, eu să scriu ce gândesc despre ce văd, ce trăiesc și ce mi se întâmplă, iar el să-mi arate ceea ce eu aș rata uitându-mă într-o altă direcție. Fără grija unei cărți de muncă, a unui orar, a unui cațel (hmmm, aici mă mai gândesc!), a unei facturi la energie electrică, a unei pensii.

Adică, fără responsabilități, fără calcule. Fără muncă!

Nu mai vreau să mă iubească munca, m-a iubit destul până acum. În plus, nici eu nu mai pot s-o iubesc ca odinioară. Și pentru că sunt un om onest și nu concep uniune fără dragoste, vreau să divorțăm. Ce mă sfătuiți? Că n-am bani de avocat…

 

11 aprilie 2012

 

 

 

Tag-uri:
· · · · · · ·

Comentarii

  • este atat de asemanatoarea povestea parintilor tai cu cea alor mei…..urata pn la urma,au murit de tineri,dat tata nu ne-a parasit ca eram 6 copii si ne iubea.sufar si acum dupa ei,astept invierea ca ma alina.in viata mea au aparut diverse provocari care mi-au intrerupt munca si cariera,am renuntat la studiu in germania deoarece fiul era bolnav si avea nevoie de mine.a muncit sotul meu destul,acum este pensionat pentru ca a muncit ca un bou.am tras impreuna si ne-am pus capul si fara avocat am recuperat o proprietate care ne da o siguranta acum.cumva ma bucur ca nu sunt terminata si eu de munca.acum avem un proiect destul de indraznet care daca ne reuseste o sa va povestesc despre el,e frumos,cu copii.sarbatori luminate,liniste si pace in suflet iti doresc!

    lumi 12 aprilie 2012 20:00 Răspunde
    • Lumi, multumesc frumos, sarbatori linistite si frumoase sa ai langa ai tai! Te imbratisez cu drag!:)

      Carmen 14 aprilie 2012 6:51 Răspunde
  • Desi te citesc pana la ultima picatura…..de data asta vreau doar sa iti urez :Sarbatori fericite ,pline de lumina,bucurii si multa,muta sanatate.

    Te imbratisez cu mult drag!

    Anda 13 aprilie 2012 8:21 Răspunde
    • Anda, multumesc frumos! Sarbatori cu bine si tie! Te imbratisez!:)

      Carmen 14 aprilie 2012 6:48 Răspunde
      • Still would love more customization aruond Auto Navigation, such as being able to filet a section of a route to avoid, then have it re-route aruond that area. I find this being the most frequent reason for having to alter a route, which is very time consuming (AND DANGEROUS) during a trip/commute. Other suggestions would be to allow the user to look up the incidents on roads within a Navigation route, similar to the way you can when just looking at a normal map with the traffic layer turned on. Finally, adding route customizations such as „shortest”, „quickest” „scenic” etc. would be nice too.

        Ula 19 iunie 2012 0:17 Răspunde
  • As incepe excercitii de mentinerea echilibrului daca as reusi sa definesc linia fina care desparte munca de placere, munca de bani, munca de timpul liber. as invata mersul pe sirma fiindca nu pot sa dau divort de munca. imi place ce fac. nu ma vad facind altceva. doar ca asa citeodata pare prea mult, prea intens.
    articolul tau ma gaseste la sfirsitul unei perioade extrem de aglomerata… pare ca nu mai e scapare… acum imi doresc separarea. sint dupa trei luni de munca de bou. sint un bou! dar un bou in cautare de echilibru. 🙂

    iana 13 aprilie 2012 17:48 Răspunde
    • Iana, daca am putea rezolva prin exercitii de cautare a echilibrului problema asta a muncii, ce bine ar fi! Numai ca jugul e facut de asa maniera incat echilibrul ar fi unul fortat, deloc natural. Ce sa zic, mie, in perioada asta, nu-mi iese nimic, oricat as exersa…:)

      Carmen 14 aprilie 2012 6:47 Răspunde
      • Right on!!! I upgraded my old 85 f2 MF to the curenrt 85 f1.8 AF shortly after our Nepal trip with Galen in ’93. When I went digital in 2000 the lens pretty much sat on the shelf as I found it a bit too long with the cropped sensor. I almost sold it but held out with the hopes someday of a full frame camera. The lens is now the body cap on my full frame D700. My particular lens always had a little bit of a back focus problem but that was easily remedied on the D700. Every Nikon user should have this lens in their bag.

        Gabriel 19 iunie 2012 10:02 Răspunde
    • This broke something. Latitude app check-ins no loegnr appear in the Latitude History on the website.I have been checking in with the Latitude app. I’ve only checked in with the Google + app like once I think, and that was on July 1st. Otherwise, I’ve always been using the Latitude app. I downloaded the latest upgrade to the Maps app [ version 5.7.0 ] on the day is was released (which was July 6th). On July 6th, my Latitude Check-in to my workplace shows up fine in Latitude History, but since I updated Maps at work on July 6th, none of my check-ins after that one have appeared in the Latitude History. I have a Motorola Droid 2 Global.

      Amelia 19 iunie 2012 2:16 Răspunde
  • Paste Luminat, cu sanatate, pace si liniste sufleteasca, Om Frumos!

    Valerica 14 aprilie 2012 19:29 Răspunde
    • Un Paste cu liniste si armonie si tie, Valerica draga! Te imbratisez si-ti multumesc!:)

      Carmen 14 aprilie 2012 23:01 Răspunde
  • Hristos a inviat, Pastele cu bucurie Carmen.Eu muncesc de la 19 si faptul ca imi castig painea singura imi da senzatia de libertate.Eu cred ca esti o furnicuta deci fa ce stii sa faci cel mai bine.

    dolores velicu 15 aprilie 2012 18:10 Răspunde
    • Adevarat a inviat! Sa ai un Paste senin, draga Dolores.:)
      Asa e, munca te face, intr-un fel, liber. Dar nu esti, crede-ma. Este doar o alta forma de sclavie. Si stii asta prea bine, ai inteles la ce ma refer. Libertatea e sa nu depinzi de nimic, sa-ti poti implini visele, chiar daca asta nu se poate face pe stomacul gol. Sa faci ceea ce ti-ai dorit mereu eu nu o percep ca munca, ci ca bucurie imensa. Dar sa faci ceva fara placere, aceea este fața cea mai trista a muncii.:) Dar da, cand fac ceva ce iubesc, sunt o furnicuta, altfel sunt doar un biet om. Unul cumplit de nefericit…:)

      Carmen 15 aprilie 2012 21:43 Răspunde
    • Just tried Transit Navigation – it’s awesome! Couple of fauretes would be a nice addition:1. Buzz me 5 minutes before the boarding time. I may be in a restaurant nearby the bus stop, and would like to be reminded about departing. It’s a general rule to come to a stop 5 minutes prior.2. Make buzzing a popup. The notification bar above the map uses small font, and having something bigger would be convenient.Once more, thanks a lot for this, it’s so helpful to a person, who due to vision impairment cannot drive.

      Sunita 19 iunie 2012 12:13 Răspunde
  • „Munca l-a iubit pe prost… Si prostul pe ea!”

    Sunt o fiinta care munceste mult. Dar sunt si o fiinta care chiuleste atunci cand are nevoie de asta! Nu ma pune nimeni sa muncesc pe branci, dar ma fura ideile, mi-o ia timpul inainte si uit ca muncesc si trec si 24 de h si eu sunt tot la munca! Apoi sunt cateva zile in care stau la masaj, stau cu copiii la petreceri, la sport… aiurea! Si iar ma cuprinde DORUL de munca. Satisfactiile pe care le am nu am reusit sa le compar pana acum. Nu le-as compara cu satisfactiile de a fi mama!

    Dar m-ai pus pe ganduri. „Munca l-a iubit pe prost!” Eu am sa ma gandesc de acum ca am o pasiune si nu o munca! Caci altfel suna demoralizant si nu exista alt „prost” care sa ma intretina 🙂

    mika 24 aprilie 2012 14:31 Răspunde
    • Mika, „proștii” care să ne întrețină nu există pe lumea asta pentru cei îndrăgostiți de muncă. Poate pentru că-s un neam care-și caută „pupile” în alte zone…:)

      Carmen 25 aprilie 2012 8:20 Răspunde
      • Thanks for the great review. I bhugot the 85mm f/1.8D lens a few years ago mainly for portraits. But I haven’t done portraits in a while, and it seemed too long a tele for other uses, so it’s sat in the bag unused. But after reading your article, I’m ready to start using it again. I do like primes over zooms because of all the reasons you mentioned. But zooms are convenient. Thanks for getting me motivated to use my 85mm prime again!

        Daniele 19 iunie 2012 13:32 Răspunde
  • All great advice, but don’t fogert that 50mm is only a standard lens on a full frame body. For a 1.5 or 1.6 crop body, a 35mm lens is more like a standard lens. I have a 50/1.8 which is a favourite on my F5, and occasionally as a 75mm equivalent on my DSLR. But I also have a 35/1.8 which is a great standard lens on the DSLR. Another of my favourites is the Voigtlander Nokton 58/1.4 which is manual focus but chipped for full matrix metering on later bodies. It is a great slightly longer than normal lens on my film bodies, and a brilliant short tele on my DSLR.

    Mahmoud 19 iunie 2012 7:09 Răspunde
  • Pingback: Homepage

  • Pingback: cgwsljhoy

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title