„“

Scrisoare către o prietenă virtuală

de

Cameliei Vincze, cu recunoștință.

 

“Nu prea știu de ce-ți scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredințez nimicurile ce mi se întâmplă. Ori poate că-mi scriu chiar mie.” – Antoine de Saint Exupery

 

 

Camelia mea dragă, fată scumpă!

 

Iartă-mă că dau buzna în felul ăsta bizar, știu că oamenii au pierdut obișnuința de a-și mai scrie scrisori. Inclusiv eu. Dar jur, aș fi așternut cuvintele cu stiloul în mână pe o coală de hârtie adevărată dacă aș fi știut cine ești, însă n-am habar încotro aș putea să trimit plicul acela cu timbru care nu mai e la modă. Și, până la urmă, dacă ai apărut din virtual, atunci e bine să-ți scriu tot pe-aici, pe unde ne viețuiesc în era asta informatică bucuriile, lacrimile, dorurile, poveștile, modelele, visele, împlinirile, durerile și gândurile.

Scumpă prietenă virtuală, vreau să-mi promiți că nu mai plângi!

Și după ruga asta abruptă și complet nefolositoare (pentru că știu sigur că oricum plângi), vreau să-ți mulțumesc, Fată de Împărat din legendă.

Îți mulțumesc pentru că ai iubit atât de mult florile, iar ele te-au salvat ascunzându-te printre ele, exact ca în legendă. Și au făcut-o și pentru mine, știu sigur.

Îți mulțumesc pentru că ești floarea norocului, a prezenței de spirit, a independenței, a puterii, a gingășiei și a purității, și fără să îndrăznesc să cer nimic, ai apărut în drumul meu ca un semn divin.

Îți mulțumesc pentru că mi-ai cerut prietenia pe facebook Floare frumoasă, și așa mi-ai parfumat suav și blând existența de bloggeriță debutantă, speriată de ochii nevăzuți ațintiți asupra literelor ei.

Și pentru Crăciunul la Viena din albumul tău vreau să-ți mulțumesc, m-am plimbat pe străzile cu podoabe de sărbătoare exact ca în realitate. Pentru toți îngerii fără prihană din fotografiile tale cu suflet, pentru turta dulce, pentru merele în ciocolată, pentru castanele coapte, pentru reni  și mai ales pentru globurile acelea delicate și splendide ca nicăieri pe lume îți mulțumesc, Camelia.

Și apoi îți mai mulțumesc că mă citești. Și pentru că-mi scrii, din când în când, public sau privat, iar îți mulțumesc. Pentru că mi-ai dat un nume nemeritat de frumos, “doamna Minune”, cu plecăciune îți mulțumesc din nou și o fac mereu, de fiecare dată când îți întâlnesc petalele. Pentru că vrei să-mi fii alături atunci când oameni dragi se desprind de mine cu nepăsare. Pentru că te lași atinsă de cuvintele mele acolo, adânc, undeva în inimă, și nu faci niciun gest de opoziție când ajung, fără să vreau (dar dorindu-mi asta în sinea mea), în cotloane secrete.

O să încetez aici cu mulțumirile ca să-ți oprești și tu perlele acelea scăpate din șirag care-ți cad din ochii aia calzi. Sunt așa de frumoase, de ce să le irosești și pentru bucurii când ai atâtea de plătit pentru mâhniri?

Și-atunci o să mă fac rea, și pentru că ești sensibilă nu ți-aș mulțumi deloc. Să-ți mulțumească lin, în primăvara asta, lumina soarelui când te-mpresoară.

Pentru că ești inteligentă să-ți mulțumească viața cea milostivă. Iar pentru că ești generoasă să-ți mulțumească toate stelele de pe cerul nopților de vară, ele, cele răsfrânte într-un lac întunecat.

Pentru că ești bună și frumoasă tare să-ți mulțumeasca cel mai dulce băiețel al lumii, Luca cel inocent și curat ca lumina dimineții, nu eu. Eu nu sunt în stare s-o fac cumsecade, adică așa cum ți s-ar cuveni.

Iar pentru că m-ai ajutat să văd ceva ce nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată și-ai făcut-o exact când aveam cea mai mare nevoie, iar n-o să-ți mulțumesc. Pentru asta le-aș mulțumi părinților tăi, au crescut o floare de o gingășie fără asemuire.

Camelia, prietenă necunoscută, muza mea de azi, așa este, “înălțimile nu sunt atât de cutreierate ca piețele publice. Cu cât urci mai sus, cu atât ai mai puțini tovarăși de drum”. Monseniorul Vladimir Ghika avea dreptate, iar ție iar îți mulțumesc pentru cadoul acesta plin de o dureroasă înțelepciune.

Însă, vezi tu, în ziua când l-am citit m-a străfulgerat un gând. Coborârea nu-i nici ea mai brează. Aluneci și nu te mai oprești din cădere, vii în jos haotic, asfințești fără glorie, capitulezi fără condiții, te rostogolești ridicol, abdici cu umilință, decazi fără puterea de a te opune, te tăvălești prin noroi când te duci în jos până la poalele Golgotei. Și atunci, piața aceea publică prea cutreierată rămâne goală, cafenelele au scaunele urcate pe mese, becurile încep să pâlpâie anemic dând să se stingă și chelnerii îți întorc plictisiți spatele. Iar cu tine, umbră cu fruntea aplecată, stingheră și mută, rămâne doar vântul ce poartă frunze veștede de colo până colo, dimpreună cu hârtii zvârlite cu nepăsare. Și nu mai știi ce-i bine și ce-i rău, dacă vrei în piață sau îți plăcea mai tare aerul rarefiat al piscului. Ori drumul, pur și simplu. Și plângi. A regret. Sau, de fapt, doar a nevolnicie. Pentru că ești becisnic și în noroi ca și pe Calea Lactee.

Nu mai plânge Camelia, deși îți mulțumesc și pentru asta, lacrimile tale în fața unor cuvinte așternute sunt semne de noblețe sufletească rară. Nicăieri nu-i prea ușor în lume. În Iad sau Rai, oriunde ne-am afla, important e că putem simți. Și aripa îngerilor și focul Gheenei. Numai așa, din simțiri amestecate, se naște Dragostea. Și puterea de-a le duce pe toate până la capătul drumului, oriunde ne-ar purta el.

 

22 martie 2012

 

 

Comentarii

  • Buna

    Este prima data cand citesc pe aici, pe bloguri, si imi place ce descopar. Eu nu am blog dar constat ca e ceva frumos.
    Felicitari.

    Mika 23 martie 2012 6:38 Răspunde
    • Bine-ai venit, Mika! Multumesc, te mai astept!:)

      Carmen 23 martie 2012 9:35 Răspunde
      • Toate demersurile pertnu masini ecologice au fost incepute. Mai este mult de munca si sper ca lucrurile sa mearga intr-un ritm cat mai alert.Masina ecologica Cea mai utila inventie pertnu mediu.

        Renan 19 iunie 2012 14:12 Răspunde
  • Buna seara

    Calde cuvinte,patrunzatoare….fericita trebuie sa fie acea prieneta virtual!!!

    Anda 24 martie 2012 17:25 Răspunde
    • Buna seara, Anda! Eu asa sper, sa-i fi adus macar un zambet in privire, furisat printre lacrimi. Este prea sensibila, prea buna si frumoasa prietena mea virtuala, iar mie imi aduce in ochi numai soare. Multumesc pentru mesaj, mai vino pe la mine!:)

      Carmen 24 martie 2012 18:11 Răspunde
  • Cu sigurata ai adus .Citesc cu mult drag randurile asternute de tine..mereu si mereu.Multumesc pt invitatie.Imi trebuie si mie ‘doza ‘..de fiecare zi i o gasesc aici.
    Multumesc acum si de fiecare data!

    Anda 24 martie 2012 18:26 Răspunde
    • Multumesc frumos tare, Anda! Eu!

      Carmen 24 martie 2012 18:29 Răspunde
  • numai un om cu suflet mare poate scrie asa ceva . multumim ca ne dai ocazia sa descoperim partea frumoasa a sufletului tau…..

    Veronica 27 martie 2012 10:47 Răspunde
    • Veronica, iti multumesc din suflet!:)

      Carmen 27 martie 2012 20:42 Răspunde
  • de 2 luni am si eu un nikon d 40 bucurie mare dar, ca orice cadou fara deltiai suplimentare, nu cunosc nimic despre el. manualul este in limba engleza, termenii sunt destul de pretentiosi daca ma poate ajuta cineva cu un manual de utilizare in limba romana, cu ceva indicatii scrise (eventual cum sa fac sa fac poze pe care sa ramana imortalizata data) i-as fi recunoscator. astept ajutorul sefilor de nikon d40. merci mult.

    Tnp 19 iunie 2012 12:17 Răspunde
  • Pingback: fqltxxkvj

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title