„“

Fascinatia Dragostei

de

„Mă voi feri ca de foc de pericolul
Ca dragostea să devină
Obiect al meditaţiei,
Al speculaţiei,
Al filozofiei.” – Iubiti-va pe tunuri – Adrian Paunescu

 

 

Dragostea m-a pus mereu pe gânduri. M-a extaziat, m-a făcut să plâng, să zbor sau sa cad în genunchi. Dar nu pot s-o cant precum menestrelii, nu pot s-o redau in culori precum pictorii, sa-i ridic altare cioplite cum fac sculptorii sau s-o inalt pe fuioare de vant ca muzicienii. Sunt un biet om obisnuit, n-am niciun talent iesit din comun, n-am nici macar un suflet rar, n-am o inima atat de puternica pe cat mi-as fi dorit, iar limbile omenesti pe care le stiu nu contin cuvintele pe care le-ar merita, dupa cum cred eu, Iubirea.

Doar un har divin m-ar fi putut invata sa-i inalt imnuri de slava si n-am niciun dar supranatural. Dumnezeul care m-a creat m-a facut rudimentar, din tină, o materie mult prea umila si plina doar de o bogatie brută, frustă. Adica deloc folositoare intr-o lume atat de performanta.

Cu anii am invatat ca gratia celesta nu s-a invrednicit de mine prea mult si m-a aruncat cu adevarat saraca intr-o lume atat de manoasa.

Doar intr-un loc din strafunduri m-a atins Creatorul, cred ca doar din greseala, dandu-mi astfel puterea de-a intelege si a accepta ca-s cea mai marunta dintre operele sale. Si stiinta asta m-a ucis. Mi-a frant aripile acelea cu care suntem, timid, inzestrati cu totii.

Pe mine, savantlâcul acesta gresit daruit, m-a condamnat la o nefericire care se zbate intre peretii carcasei unde-mi vietuieste sufletul cu o miscare ciclica si ireversibila de perpetuum mobile. Nefericirea mea mai face si un soi de zgomot asurzitor, imi bate in timpane ca o mie de ciocane manuite de bravul Hafaistos, si care, bașca, mai e si ajutat de toti ucenicii lui, ciclopii.

La fel ca in legende,  simt ca am fost aruncata din Olimp pentru toate lipsurile mele, dar si din cauza diformitatilor pe care le port ca un stindard si care le amintesc zeilor, doar privindu-ma, ca si ei isi pot rata genezele, simpla mea vedere stricandu-le orice imagine ar fi avut despre frumos. Fie si pe cea mai modest oglindita dintre ele.

Din pacate, m-au lipsit si de neinsemnatele si amaratele de daruri pe care pana si slab norocitul ala, Hefaistos, unicul mestesugar dintre zei, le avea. Astfel ca, blagoslovindu-ma si cu neputinta de a domestici, in orice fel, focul constiintei nimicniciei mele, pur si simplu si-au batut, cumva, joc de mine.

Astfel stand lucrurile cu cea care sunt, dragostea m-ar putea fascina etern si neinduplecat, tot n-as putea s-o slavesc asa cum mi-as dori. Asa ca, incerc sa-mi indrept privirea catre cei carora Olimpul le-a daruit talent si simtire pana la al noualea cer, ca sa poata s-o aseze acolo unde merita, adica pe primul loc. Asta pentru ca as vrea sa-mi inchei socotelile decent cu Iubirea. Sa-i spun macar doua vorbe –luate de la altii, in cazul meu – si doar apoi sa ma retrag.

Acestea fiind toate adevarurile, tot ce pot sa fac este sa plec in cautarea lor, a vorbelor atotcuprinzatoare despre Dragoste. Stiu ca sunt undeva, intr-un colt de viata, intr-o carte inca nedeschisa, intr-o melodie inca neascultata, intr-un pisc de munte inca neumblat si-n adancul unei mari in valurile careia inca nu m-am imbaiat. Vorbele stau acolo cuminti si se uita la ceasul ala care curge. Si ma asteapta.

Viata mea toata, acum, arata ca intr-un tablou de Salvador Dali. In toate ungherele ei se ascund ceasuri care  atarna si curg nemilos, se preling, se topesc, se dezintegreaza. Viata mea e o clipa fluida, lasciva si nebuna, si se scurge spart, precum mercurul, in mii de globuri imperfecte – capodopere ale unui sticlar astmatic – intr-o directie nestiuta inca.

Orele acelea cu consistenta de oua ochiuri ale lui Dali imi amintesc ca nici azi n-am reusit sa deturnez trasura cereasca in care calatoreste Timpul. Si intru in panica. Dar tot ceasurile imi amintesc si de iubirea perfecta a artistului pentru Gala. Si ma gandesc ca poate Dragostei as putea sa-i vorbesc cu ajutorul lui. Insa nu pot sa-i citesc cartea pentru Ea, nu pot! Pentru ca stiu ca, dupa aceea, m-as sinucide sau as paraliza. Spiritul meu, si-asa sarac, s-ar imbolnavi grav de inca o neputinta. Sau, citind, m-as ineca de rasul acela spasmodic, obsedant, care-l apuca pe El, indragostit dement, cand o vedea pe Ea, sotie inca a lui Paul Eluard. Doar ca, pe mine, n-ar fi nimeni sa ma vindece vreodata asa, ca pe Dali.

Imi doresc, in schimb, macar sa ajung sa vad statuia lor dintre zidurile cetatii de la Pubol, templul ridicat la malul marii in cinstea dragostei lui pentru Gala, femeia si muza sa, un cuib cladit pentru  o pasare rara, Iubirea. Tot ce exista intre zidurile ei este Dragoste. Inclusiv statuia aceea cu cele doua capete in forma de ou, unul drept si altul usor aplecat, ca si cum s-ar odihni pe un umar vesnic.

Pentru mine Dali e un zeu. Numai un nepamantean a putut iubi viata si o femeie astfel, desi el e artistul iubirii pamantene pentru mine; cred ca sunt indragostita iremediabil de iubirea lui. Ma atrage, ma intriga, ma sfarseste.

L-am trecut deja pe lista, dar nu ma opresc, o sa mai caut reprezentari umane perfecte pentru a ilustra Dragostea. Azi mi-am amintit de Salvador Dali si iubirea lui pentru Gala. In povestea lor, daca voi sti sa caut, poate voi gasi ceva dintre cuvintele lipsa ale poemului meu de dragoste dinainte de final.

 

15 martie 2012

 

Comentarii

  • Buna dimineata!
    N-as fi vrut sa postez neaparat, intrucat nu ma pricep la scris, dar tare bine ar fi fost sa am un gram de talent si sa astern ce simt, ce citesc, ce traiesc si cat inteleg !
    Il iubesc pe Dali, am putin dupa 26 de ani, l-am descoperit la 20 cred si trebuie sa recunosc ca vibreaza tot in mine numai la auzul numelui sau. Am citit una dintre cartile sale(Diary of a Genius), grea la momentul respectiv, acum o inteleg altfel. In mintea mea de atunci mi s-a parut MINUNAT faptul ca isi diviniza sotia, pe Gala. Nu-mi place omul Dali, il consider un ciudat/un nebun si cartea lui, pe alocuri, imi dadea senzatia de disgusting feeling dar nu pot sa nu-l ador pe artistul Dali,sotul Dali(of course,he had a great wife). Si ca o coincidenta, astazi am postat despre el pe pagina mea de Facebook. Cel mai tare indragesc opera „Marele Masturbator” . Atatea elemente cu atatea intelesuri, apoi imi plac restul,si cea cu Hercules si Venus. Doamna Carmen, sunteti de o frumusete mai mult decat remarcabila si totodata de o raceala mai mult decat impunatoare, scuzata sa-mi fie remarca cea din urma dar …asa va percep. Nu degeaba va atrage Dali!

    Hermalina 25 martie 2012 7:33 Răspunde
    • Buna seara, Hermalina. Nu trebuie sa-ti ceri scuze pentru ca ma percepi ca pe o fiinta rece, mi-au mai spus-o si altii de-a lungul timpului, sub diverse forme si, cred ca, pe undeva, un sambure de adevar trebuie sa fie. Mai ales ca exista momente cand si eu ma simt a fi un sloi de gheata…:)
      Cat despre Dali, el e favoritul meu la modul absolut. „Daca vei juca rolul unui geniu, vei deveni unul” spunea el. Cred ca asta i s-a si intamplat, cel putin pentru mine, el a fost un geniu. Tabloul meu favorit este „Persistenta memoriei”, desi ii iubesc toata opera. Pe locul doi este „Dezintegrarea persistentei memoriei – Uitarea” si apoi „Rastignirea Fiului asa cum a vazut-o Tatal”. Iar la capitolul pictori, pe locul doi in inima mea este Frida Kahlo.:)

      Carmen 25 martie 2012 19:14 Răspunde
  • „Caci eu in lumea mea ma simt
    Nemuritor si rece”

    Parca asa sunau versurile din Luceafarul.

    M-am abtinut si eu sa comentez acest text. L-am recitit vreo 3 zile la rand. Eu nu am citit foarte mult la viata mea ca am avut, slava Domnului, povesti multe, multe de trait. Nu am mari influente in propriul stil. Va fi timp si sa citesc mai mult.

    Mi s-a parut ca prin stil acest text isi alege singur cititorii, se face o „selectie” naturala. Astazi ii spun lui Carmen sa ramana asa. Toti suntem niste personaje. Ar fi banal sa fim cu totii la fel. Mi-a placut afirmatia aceea ca dupa ce te straduiesti sa ajungi pe piscuri nu mai poti umbla prin pietele aglomerate. Si cum cei care s-au straduit sa ajunga acolo nu sunt la fel de multi ca cei care umbla prin piete, eu ma bucur sa o pot cunoaste pe Carmen, asa cum simte ea, in fiecare editorial.

    P.S Carmen, indraznesc daca e voie, de ce ai doua nume de familie?

    Mika 26 martie 2012 6:27 Răspunde
    • „Ci eu în lumea mea mă simt
      Nemuritor şi rece.”

      Asa suna versurile din Luceafarul. Dar nu vad legatura, daca era vreuna intre mine si aceste versuri, sa stii ca eu nu ma simt nici nemuritoare, nici chiar atat de rece si nici nu traiesc intr-o lume diferita de-a ta sau a celorlalti.
      Mika, afirmatia legata de piscuri si pietele aglomerate nu-mi apartine mie, ci Monseniorului Vladimir Ghika si mi-a atras atentia asupra ei prietena mea virtuala Camelia Vincze. Ea suna asa: „Înălţimile nu sunt atât de cutreierate ca pieţele publice. Cu cât urci mai sus, cu atât ai mai puţini tovarăşi de drum.” Eu i-am inteles continutul altfel decat tine, in niciun caz nu mi s-a parut ca spune ca atunci cand ajungi in vârf nu mai poti umbla prin pietele aglomerate. Oricum, eu nu am atins inca nicio culme, nicio stea, nu sunt in pericol de a ma legana singura pe-acolo, printre astri, lipsind astfel de la spectacolul pietelor aglomerate…:)
      Am doua nume de familie pentru ca unul este al meu si celalalt al sotului meu.:)

      Carmen 26 martie 2012 7:26 Răspunde
  • Nu e vorba de cum traim.
    E vorba de cum percem, cum simtim, cum reactionam.
    Nu banii si casele si marca de masina ne diferentiaza. Nici bijuteriile si averile.
    Sufletul cred ca face diferenta. Daca el este bogat atunci eu cred ca avem cel mai mare castig.
    Nu m-am gandit nici o clipa ca tu te legeni pe piscuri Carmen, eu am citit aici un text altfel, mai… diferit.
    Si, cand o sa mai am timp, am sa mai citesc, daca ma mai inviti!

    Mika 26 martie 2012 13:10 Răspunde
    • Mika, sigur ca te invit, intrarea este libera pentru toata lumea:)

      Carmen 26 martie 2012 14:39 Răspunde
  • Uite Carmen, am recitit. Ai spus mai sus ca uneori si tu te simti a fi un sloi de gheata. Poate de acolo mi s-a luat versul din Luceafarul. Hermalina a facut o remarca „sunteti de-o raceala, mai mult decat impunatoare…”

    Nu sunt atenta la punct si virgula. Si da, am inteles gresit sensul citatului: „Inaltimile nu sunt atat de cutreierate ca pietele publice. Cu cat urci mai sus cu atat ai mai putini tovarasi de drum” (Monseniorul Vladimir Ghica).

    Daca taceam, filosof ramaneam. In comentariul meu m-am referit la faptul ca tu deja ai alti tovarasi de drum, de aceea poate atat de putini comenteaza. Si eu am remarcat ca-mi place sa gasesc si astfel de texte, pe care trebuie sa le citesc de 3 ori pana le gasesc esenta. Sau poate nu le-o gasesc deloc:)

    Multumesc pentru invitatia cu intrare libera!
    (Suna ca in „Mara si dragostea”, cand domnul spilcuit i-a aruncat Marei pixul inapoi-„Ieftin”)
    Ma duc sa-mi cumpar cartea lui Dali

    Mika 27 martie 2012 11:43 Răspunde
    • corectura
      Un volum semnat Dali,nu stiu exact care

      Mika 27 martie 2012 11:49 Răspunde
      • Jurnalul unui geniu?:)

        Carmen 27 martie 2012 20:52 Răspunde
    • Mika, imi pare rau daca asa ai inteles invitatia mea. Nu am fost aroganta, pentru ca nu sunt asa niciodata. Pot fi rece si-am recunoscut, pot fi taioasa, pot fi rautacioasa, pot fi in multe feluri rele, dar nu aroganta sau dispretuitoare. Intrarea libera era o gluma, ceva in genul „textele mele nu sunt intr-o carte care se cumpara, sunt postate pe un blog unde intrarea este la indemana oricui este curios.
      Imi cer scuze daca te-am suparat, nu stiu daca ajuta, dar o sa-ti mai spun inca o data, nu asta mi-a fost intentia…

      Carmen 27 martie 2012 20:47 Răspunde
  • Carmen, multumesc pentru sinceritate.
    Am dat search pe google si am citit interviul din Tango.
    Nu am stiut cine esti si cand am intrebat de ce porti doua nume ma gandeam la doua casnicii?!
    Mi-ai dat asa o stare de bine… am deschis cu emotie, astazi, pagina de fata.
    Multumesc Carmen, inca o data.

    Mika 28 martie 2012 6:30 Răspunde
    • Eu iti multumesc, Mika.:)

      Carmen 28 martie 2012 8:19 Răspunde
  • Pingback: tooqsgjbe

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title